În premieră! Cursuri de comunicare pentru polițiști (FOTO)

În premieră! Cursuri de comunicare pentru polițiști (FOTO)

Astăzi, 7 septembrie 2017, polițiști din cadrul Direcției de Poliție a municipiului Chișinău au participat la un training cu privire la tehnicile și strategiile de comunicare publică, potrivit unui comunicat al Poliției Republicii Moldova.

Cursul cu genericul “Tehnici și strategii de comunicare publică”, a fost moderat de antrenoarea de dicție, Vera Nastasiu.

Scopul acestuia este dezvoltarea continuă a polițiștilor, comunicarea fiind un aspect foarte important în activitatea de zi cu zi a Poliției.

În cadrul instruirii, antrenoarea de dicție a venit în fața polițiștilor cu o prezentare cu privire la instrumentele cheie necesare în activitatea cotidiană atât în relaționarea cu angajații cât și cu cetățenii. 

La final, în semn de recunoștință pentru susținere și cooperare în dezvoltarea capacităților de comunicare ale polițiștilor, antrenoarea de dicție, Vera Nastasiu, a primit diploma de onoare, semnată de șeful IGP, Alexandru Pînzari. 

De menționat că, cursul de instruire susținut de Vera Nastasiu, a fost cu titlu gratuit și organizat în premieră în cadrul Inspectoratului General al Poliției.

5

4

3

1

 

Mihaela Rotari

 

 

Share