Festivitatea Serviciului Vamal la cei 26 de ani (FOTO)
Serviciul Vamal al Republicii Moldova și-a sărbătorit cei 26 de ani de activitate sub deviza ”Modernizăm Vama – Facilităm Comerțul”. Evenimentul, organizat cu suportul Misiunii Înalților Consilieri UE în Republica Moldova, a reunit peste 100 de agenți economici, care desfășoară activități comerciale externe și care beneficiază de simplificările introduse de către instituția vamală.
La festivitate au participat Viceprim-ministrul, ministrul Economiei și Infrastructurii, Octavian Calmîc, ministrul Finanțelor Octavian Armașu, membrii Guvernului, reprezentanții misiunilor diplomatice și cei ai asociațiilor de business, precum și invitați din cadrul instituțiilor de resort.
În cadrul discursului susținut, Directorul General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie a menționat deschiderea și disponibilitatea Serviciului Vamal de a crea un mediu antreprenorial competitiv, bazat pe principii de concurență loială. ”Modernizăm Vama – Facilităm Comerțul” nu reprezintă doar un motto, ci un principiu după care ne ghidăm în demersurile de identificare și aplicare a cât mai multor simplificări pentru operatorii economici.”, a declarat Vitalie Vrabie.
Prezent la eveniment, Vicepremierul Octavian Calmîc a menționat că: ”Împreună am dezvoltat politici economice și comerciale, datorită cărora am reușit să aplicăm cele mai bune practici în legislația vamală. Vom lucra în continuare pentru a răspunde tuturor provocărilor. Avem rezultate frumoase la acumulările în buget, avem o echipă bună și o abordare sistemică reușită, ceea ce reprezintă un merit comun al eforturilor interne și externe.”
”Guvernul și-a propus îmbunătățirea climatului de afaceri drept un obiectiv pentru creșterea robustă și sustenabilă a economiei naționale. Interacționând zilnic cu agenții economici, Serviciul Vamal poate contribui la acest lucru. Guvernul va susține în continuare reformarea instituției, dezvoltarea infrastructurii necesare și implementarea noilor tehnologii care să eficientizeze procedurile vamale.”, a subliniat în adresarea sa ministrul Finanțelor, Octavian Armașu.
La rândul său, șeful Secției cooperare din cadrul Delegației UE la Chișinău, Aneil Singh a subliniat sprijinul acordat de Uniunea Europeană privind implementarea de către Republica Moldova a prevederilor Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, inclusiv la capitolul DCFTA. De asemenea, reprezentantul Delegației UE a menționat că Uniunea Europeană va sprijini modernizarea sistemului de gestionare a datelor vamale, precum și punerea în aplicare a Noului Sistem Computerizat de Tranzit și a Ghișeului Unic, aducând astfel beneficii directe tuturor părților interesate prin digitalizarea operațiunilor și reducerea timpului de vămuire a mărfurilor.
Panelul de discuții s-a axat pe o serie de subiecte de actualitate, cum ar fi reformele, procedurile simplificate și instrumentele de facilitare a comerțului implementate de Serviciul Vamal, asistența oferită instituției de Misiunea Înalților Consilieri UE în Republica Moldova, precum și prezentarea proiectului noului Cod Vamal, care a fost ajustat la reglementările vamale comunitare.
În intervenția sa, Înaltul Consilier UE în domeniul vamal, Rosario de Blasio, a prezentat o abordare holistică a reformei vamale în ceea ce privește capacitatea instituțională, integritatea, implementarea DCFTA, cooperarea transfrontalieră și interinstituțională.
Rosario de Blasio a abordat, de asemenea, constrângerile și provocările existente, expunându-și, în acest sens, viziunea asupra modalității de asigurare a continuității reformelor demarate: „Este esențial să continuăm să sprijinim reformele planificate și programul de dezvoltare a capacităților instituționale, ceea ce ar spori eficiența generală, transparența și integritatea Serviciului Vamal și, în consecință, nivelul de securizare economică a statului. ”
Reprezentanții asociațiilor de business prezenți la reuniune au participat activ la discuții, împărtășindu-și punctele de vedere cu privire la prevederile noului Cod Vamal, precum și referitor la mijloacele de dezvoltare a cooperării dintre mediul de afaceri și Serviciul Vamal.
Tot în cadrul evenimentului, patru angajați care s-au remarcat prin merite deosebite în asigurarea securității economice a statului au fost decorați cu distincții de stat, iar alții 13 au fost menționați cu Diploma Guvernului și cea a Președintelui Republicii Moldova.
Festivitatea a mai inclus și conferirea distincțiilor Serviciului Vamal de către Directorul General, Vitalie Vrabie, pentru persoanele care anterior au condus autoritatea vamală, acestora fiindu-le înmânate medaliile ”Pentru Cooperare”.
Mihaela Rotari