Componența CSS ar putea fi extinsă! Șeful statului spune în ce situație

Componența CSS ar putea fi extinsă! Șeful statului spune în ce situație

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a desfășurat astăzi o ședință de lucru cu privire la situația recentă ce ține de activitatea Consiliului Suprem de Securitate (CSS) și a anunțat că ar putea fi numiți noi membri în cadrul CSS.

Igor Dodon a menționat că, în cadrul acesteia, a formulat ordinea de zi pentru ședința următoare a Consiliului Suprem de Securitate.

Potrivit lui Dodon, data desfășurării ședinței va fi anunțată în următoarele zile.

„Totodată, țin să menționez că dacă majoritatea parlamentară și Guvernul vor boicota și în continuare ședințele Consiliului Suprem de Securitate, vom extinde componențа CSS, astfel ca activitatea acestuia să nu poată fi blocată pe viitor, iar deciziile care se impun – să fie luate”, a precizat Dodon.

De menționat că, conform legislației, din componența Consiliului Suprem de Securitate fac parte, din oficiu, Președintele Parlamentului, Prim-ministrul, președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică a Parlamentului, ministrul apărării, ministrul afacerilor interne, directorul Serviciului de Informații și Securitate, Procurorul General și guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei. În același timp președintele poate prin decret să introducă membri noi în componența CSS.

Mihaela Rotari

Share