Conducerea a două companii de construcţie, deferită justiţiei pentru prejudicierea a 71 de investitori

Conducerea a două companii de construcţie, deferită justiţiei pentru prejudicierea a 71 de investitori

Secţia relaţii publice a Procuraturii Generale informează că directorul, fondatorul şi managerul pe vînzări a două companii de construcţie vor compărea în faţa magistraţilor pentru comiterea, prin abuz, a mai multor abateri la construcţia unor blocuri locative, soldate cu prejudicierea în proporţii deosebit de mari a peste 71 de investitori. 

Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală pe numele celor trei inculpaţi şi a expediat cauza penală pentru examinare în judecată conform competenţei.

Potrivit actului de inculpare, în cursul anului 2012, inculpaţii au edificat, în mod neautorizat şi cu abateri de la normele în construcţii, etaje suplimentare la trei blocuri pe care urmau să le construiască pe strada Alexandru cel Bun 115 din Chişinău. Astfel, aceştia au încheiat ilegal 71 de contracte de investiţii cu persoane fizice şi juridice pentru încăperile de la etajele, construite abuziv, contrar prevederilor legale şi a proiectului de execuţie.

Prin urmare, abuzînd de atribuţiile lor funcţionale, inculpaţii au încasat nejustificat de la investitori mai bine de 52 milioane de lei, prejudiciindu-i în proporţii deosebit de mari, imobilele nefiind date nici pînă astăzi în exploatare.

Deşi respectivele companii au fost avertizate de nenumărate de către autorităţile municipale, Inspecţia de Stat în Construcţii, Inspecţia Muncii şi Poliţie asupra neregulilor depistate, fiind emisă şi o prescripţie de sistare a lucrărilor, acestea şi-au continuat activitatea ilicită.

Mai mult decît atît, în perioada anilor 2014 – 2015, inculpaţii au utilizat o parte din mijloacele băneşti, încasate de la investitori, utilizîndu-i în scopuri personale şi în detrimentul normelor de gestionare a bunurilor persoanei juridice. În total, potrivit estimărilor, suma prejudiciilor cauzate prin acţiunile acestora constituie 101 milioane de lei.

De notat că, la faza urmăririi penale în privinţa acestor inculpaţi mai există alte două cauze penale pe fapte similare privind delapidarea banilor în sumă de 300 mii euro pentru construcţia spaţiilor locative din str.Cuză Vodă din sect.Botanica şi str.Sfîntul Andrei din sect. Rîşcani al capitalei.

Pentru cele incriminate de procurori, inculpaţii riscă amendă în mărime de la 1350 la 2350 unităţi convenţionale sau închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Mihaela Rotari

Share