Două cișmele cu apă potabilă gratuită vor fi instalate în Grădina Publică Ștefan cel Mare și Sfânt
Următoarele două cișmele cu apă potabilă gratuită din Chișinău vor fi instalate de S.A. “Apă-Canal Chișinău” în Grădina Publică Ștefan cel Mare și Sfânt. Potrivit directorului general al ACC, Veronica Herța, locația a fost stabilită la sugestia locuitorilor capitalei, după ce întreprinderea a făcut un apel în acest sens.
„Unica rugăminte a noastră este ca să păstrăm ceea ce se face pentru oraș”, a menționat Veronica Herța, potrivit unui comunicat de presă.
Primarul interimar al capitalei Nistor Grozavu susține că locuitorii orașului sunt mulțumiți de instalarea cișmelelor, fiindcă nu-și pot permite să dea 10 lei pentru o sticlă cu apă.
„Calitatea apei din cișmele, dar și cea care vine prin robinete, este cu mult mai bună decât apa din unele sticle pe care le cumpărăm noi. Asta nu o spunem noi, asta o arată studiile”, a precizat Nistor Grozavu.
Până în prezent, în Chișinău au fost instalate nouă cișmele. În total, S.A. “Apă-Canal Chișinău” intenționează să instaleze în total 13 asemenea cișmele.
Mihaela Rotari