Declarație: Republica Moldova nu este un stat independent în deplinul sens al cuvântului

Declarație: Republica Moldova nu este un stat independent în deplinul sens al cuvântului

Deputatul liberal Roman Boțan, președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, susține că Republica Moldova nu este un stat independent în deplinul sens al cuvântului. 

„Bineînțeles că Republica Moldova, dacă luăm în considerație că trupele sovietice, rămășițele acestor trupe, încă sunt pe teritoriu, Republica Moldova nu poate fi un stat independent în deplinul sens al acestui cuvânt. Mai mult ca atât, fiind membru al Partidului Liberal, al fracțiunii Partidului Liberal, noi considerăm că Republica Moldova trebuie să revină firesc la patria-mamă România”, a declarat liberalul pentru Europa Liberă. 

Totodată, Boțan a spus că „relațiile dintre Republica Moldova și oricare alte state trebuie să fie bazate, în primul rând, pe respect reciproc, ceea ce Federația Rusă nu demonstrează, dacă luăm în considerație mesajele pe care le transmit emisarii acestui stat”. „De exemplu, mesajele domnului Rogozin sunt absolut jignitoare la adresa cetățenilor Republicii Moldova. Și, din punctul nostru de vedere, relațiile cu Federația Rusă pot fi doar bazate pe respect și pe principii pragmatic”, a adăugat parlamentarul.

 

Mihaela Rotari

Share