Platforma DA îndeamnă membrii CALM să rămână fideli oamenilor

Platforma Demnitate și Adevăr este îngrijorată „de modul în care regimul cleptocratic atacă repetat, în mod suburban și josnic Congresul Aleșilor Locali, unica organizație apolitică cu influență reală la scara întregii țări”. Despre aceasta se menţionează într-un mesaj al PDA de susţinere a primarilor ţării.

„Într-un stat capturat și cvasiautoritar nu ne putem aștepta la reforme serioase, iar procesul de descentralizare nu este și nu va fi o prioritate pentru guvernarea antipopulară. La ora actuală, în Republica Moldova nu pot exista și funcționa organizații non-guvernamentale independente și reprezentative, și asta pentru că în condițiile autoritarismului toate atribuțiile, mai ales cele destinate regiunilor, sunt delegate în doze foarte mici și la discreția dictatorului. Orice încercare de a descentraliza țara și de a consolida autonomia locală conform standardelor europene este calificată drept tentativa de reducere a puterii mafiei”, se spune în documentul citat.

PDA susţine că pentru putere „nu a fost suficientă obligarea prin șantaj a unui număr impunător de primari să adere la partidul-stat” şi că „are nevoie de un control total asupra gândurilor și sufletelor celor peste 900 de edili, aleși direct de către popor, care se bucură de cel mai înalt grad de încredere a populației dintre toate autoritățile statale”.
„Majoritatea covîrșitoare a acestora sunt membri CALM, unde s-a constituit și un grup de experți cu o gândire liberă și constructivă. Pe platforma de discuție a Congresului deciziile sunt luate de comun acord, deseori contravin planurilor antipopulare ale actualei guvernări. Nu în zadar se spune că cine va deține CALM-ul, acela va deține puterea în stat!”, se spune în documentul citat.

PDA crede că, după ieşirea Primăriei Orhei din rândurile CALM, care ar fi fost coordonată cu puterea,  „se va continua să se arunce cu nămol în conducerea organizației incomode regimului”. „Nu excludem faptul că în timpul cel mai apropiat vor fi scoși la rampă și alți primari vulnerabili, obligați să părăsească demonstrativ prestigioasa organizație a aleșilor locali. Mai mult, în cazul în care primarii nu vor ceda, iar planul de discreditare a instituției din interior nu va prinde contur, regimul polițienesc va pune în aplicare un șir de acțiuni represive fără precedent asupra primarilor în general, și asupra CALM în special cu genericul „Ori noi, ori nimeni!”, se spune în mesaj.

Platforma Demnitate și Adevăr îndeamnă membrii CALM să rămână fideli oamenilor, alegătorilor şi să ştie că „soarele libertății va apărea în curând”.

Doina Secrieru

Share