Ce acțiuni întreprinde IGP pentru a reduce actele de corupție în cadrul INP
În contextul eforturilor permanente privind creșterea gradului de integritate a personalului și reducerea actelor de corupție în rândul acestora, la solicitarea Inspectoratului General al Poliției, în perioada iulie 2016 – iulie 2017, reprezentanți ai Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), cu sprijinul Inspectoratului General al Poliției (IGP) și Inspectoratului Național de Patrulare (INP), au desfășurat un amplu proces de evaluare a riscurilor de corupţie în cadrul INP. Scopul acestui proces comprehensiv a fost identificarea vulnerabilităților și lacunelor existente în legislația incidentă acestui domeniu, în reglementările interne, în procesul de selecție, pregătire și promovare a personalului și în activitatea curentă a angajaților INP, precum și, identificarea soluțiilor pentru înlăturarea acestora.
Astfel, în baza recomandărilor făcute în raportul prezentat de CNA, Direcția Inspectare Efectiv a IGP și reprezentanții INP sunt în proces de elaborare a Planului de Integritate al INP, ce va conține acțiuni orientate spre asigurarea integrității agenților de patrulare și excluderea sau diminuarea factorilor de risc generatori de corupţie, în rezultatul implementării cărora, activitatea INP urmează a fi consolidată, eficientizată și transparentă.
Luând în considerare neajunsurile, deficiențele și riscurile de corupție identificate de CNA, IGP va acorda o atenție sporită implementării următoarelor măsuri:
– revizuirea procesului de selecție, recrutare și promovare în funcție a tuturor polițiștilor din structurile IGP, care să se bazeze pe transparență, evaluarea competenței profesionale, integritate, acces egal pentru toți candidații, cu excluderea oricăror forme de protecționism sau favoritism;
– reorganizarea INP prin delimitarea clară a competențelor pe domeniile asigurării ordinii publice, securității cetățeanului, reacționării la apelurile de urgență, siguranței traficului rutier și relației cu comunitățile locale, în contextul implementării conceptului de activitate polițienească comunitară;
– consolidarea cunoștințelor din domeniile de activitate ale angajaților INP prin revizuirea curiculei de pregătire inițială și intensificarea cursurilor de instruire continuă. În acest context, în următorii ani, va fi înființat un Centru de Instruire al Polițiștilor ce va oferi cursuri de instruire inițială și continuă, pe diferite domenii, conform standardelor internaționale;
– implementarea unui sistem informațional modern ce va reduce substanțial implicarea factorului uman în activitatea de constatare a contravențiilor la regimul rutier și va permite înregistrarea și gestionarea electronică a tuturor cazurilor din momentul constatării până în momentul soluționării acestora;
– consolidarea capacităților IGP privind prevenirea și combaterea corupției în rândul polițiștilor prin constituirea unei structuri specializate în acest sens;
– dotarea cu echipament și mijloace tehnice specifice pentru eficientizarea activității poliției de patrulare, care vor permite inclusiv monitorizarea activității polițiștilor în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
În același context, în scopul excluderii conflictelor de competență cu alte structuri ale IGP și îmbunătățirii pregătirii profesionale ale angajaților INP, au fost elaborate 21 de Proceduri de Operare Standard care permit aplicarea unitară a normelor legale pe întreg teritoriul național.
Acestea urmează a fi revizuite și completate, astfel încât să elimine posibilitatea unor acte abuzive sau preferențiale.
Planul de Integritate al INP urmează a fi aprobat și pus în aplicare în cel mai apropiat timp.