Demnitari de rang înalt din 39 de state – invitați la Forumul ”Moldova Business Week 2017”
La finele lunii iunie curent, în adresa demnitarilor de rang înalt din 39 de state (prim-viceprim-miniștri, viceprim-miniștri, miniștri, etc), responsabili de dezvoltarea economiilor țărilor pe care le reprezintă sau co-președinți ai comisiilor mixte pentru colaborare comercial-economică cu Republica Moldova, au fost expediate invitații de participare la Forumul ”Moldova Business Week 2017”, care se va desfășura în perioada 2 – 6 octombrie curent, la Chișinău.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Economiei, toate invitațiile au fost semnate de viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Octavian Calmîc, în calitate de președinte al Comitetului organizatoric al evenimentului și transmise prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene sau prin intermediul misiunilor diplomatice în străinătate. Scopul urmărit de organizatori este de a dezvolta relațiile comercial – economice ale Republicii Moldova cu statele partenere, Forumul ”Moldova Business Week” reprezentând o platformă foarte bună pentru mediul de afaceri, structurile financiare, instituțiile de stat și private de a stabili noi relații de colaborare, de a promova exportul mărfurilor autohtone, precum și de a atrage noi proiecte investiționale în țară.
”Moldova Business Week 2017” este un forum economic anual, care se desfășoară sub patronajul Organizației de Atragere a Investițiilor și de Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO) și unde se obișnuiește invitarea oficialilor de rang înalt din diverse țări.
Doina Secrieru