MAI îndeamnă participanții la protest să nu recurgă la acțiuni violente

MAI îndeamnă participanții la protest să nu recurgă la acțiuni violente

Angajații Ministerului Afacerilor Interne continuă să mențină ordinea și liniștea publică în timpul protestului din fața sediului Parlamentului Republicii Moldova. Astfel, polițiștii și carabinierii sunt alături de protestatari pentru a le asigura securitatea pe parcursul acțiunilor desfășurate, informează IGP.

Conform prevederilor art. 16 din Legea nr.26 din 22.02.2008 cu privire la întruniri – întrunirea se desfășoară numai în mod pașnic, iar conform art. 18 – organizatorul va desfășura întrunirea doar în forma, în locul și în termenul indicat în declarația prealabilă, fără abateri. Conform art. 67 a Legii 26,  neîndeplinirea de către organizator a obligațiilor prevăzute de lege se sancționează cu amendă.

Totodată, ținem să menționăm că persoanele care vor recurge la acțiuni de acostare jignitoare în locuri publice, a persoanelor fizice și alte acțiuni similare ce tulbură ordinea publică vor fi trase la răspundere.

Ministerul Afacerilor Interne îndeamnă oamenii în continuare să păstreze calmul și să nu cadă pradă provocărilor.

Maria Roșca

Share