Acordul în domeniul justiției dintre Moldova și Slovacia, actualizat
Ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, și ambasadorul plenipotențiar al Republicii Slovace în Republica Moldova, Robert Kirnag, au semnat, ieri, actualizarea acordului bilateral în materie civilă și penală. Noile prevederi sunt pentru cetățenii ambelor state, care vor beneficia de asistență juridică mai accesibilă, potrivit unui comunicat de presă.
Anterior, aceste raporturi erau reglementate de Tratatul dintre fosta URSS și Republica Socialistă Cehoslovacă, semnat la Moscova, pe 12 august 1982, aplicat pentru Republica Moldova prin succesiune. Fiindcă unele prevederi ale tratatului erau neactuale, oficialii au semnat un nou document, ce va facilita relațiile juridice reciproce, în corespundere cu alte norme internaționale.
Inițiativa modificării tratatului aparține Slovaciei și reiese din statutul de membru al Uniunii Europene (UE). În același timp, prevederile tratatului privind funcționarea UE stabilește obligația statelor-membre de a corela relațiile internaționale cu statele-terțe. Protocolul semnat ajustează și simplifică aspectele de cooperare internațională dintre părți, deoarece unele domenii de asistență sunt reglementate de tratatele multilaterale aplicate la nivelul UE.
Totodată, cu prilejul întâlnirii, cei doi demnitari au discutat despre mai multe aspecte ale reformelor în sectorul justiției.
Doina Secrieru