Fâşii imense de cânepă sălbatică, depistate în mun. Chișinău
Poliţiştii sectoarelor Botanica, Râşcani şi Ciocana ai Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău au organizat şi desfăşurat razii specializate de depistare şi nimicire a plantaţiilor de cânepă sălbatică, acţiuni petrecute în cadrul operaţiunii MAC 2017, iniţiată de Inspectoratul General al Poliţiei.
Astfel, în comuna Hulboaca pe un câmp a fost depistată o fâşie de cânepă sălbatică, în jur de 4000 de plante ce creşteau haotic şi aveau o înălţime de peste doi metri. La faţa locului au fost solicitaţi angajaţi ai serviciilor de salubrizare cu echipament special, fiind întreprinse lucrări de nimicire prin ardere a tufelor de cânepă.
O altă fâşie a fost depistată şi nimicită în sectorul Botanica, pe o suprafaţă de 100 de metri creşteau în jur de 2 000 de plante de cânepă, fiind cosite şi nimicite prin ardere la faţa locului.
Ia în comuna Bubuieci a fost depistat un lot de pământ, pe care erau cultivate plante de cânepă pe o suprafaţă de aproximativ 25 ari. În acest context, ofiţerii de investigaţii urmează să identifice proprietarul lotului de pământ, pentru a depune explicaţii în legătură cu cultivarea şi creşterea plantelor. Conform legii, el riscă să fie cercetat penale şi sancţionat cu amendă în mărime de la 4 000 lei la 8 000 lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de pînă la 100 de ore.
Poliţia Capitalei continuă activităţile planificate în cadrul operaţiunii, iar persoanele implicate în aceste cazuri riscă să fie sancţionate penal conform legii.
Mihaela Rotari