Calitatea apei potabile în mun. Chișinău este testată zilnic
S.A. ”Apă-Canal Chişinău” (ACC) depune toate eforturile necesare pentru a furniza permanent apă de calitate, fiind testată zilnic calitatea apei potabile înainte de pomparea în reţeaua de distribuţie a mun. Chişinău la peste 25 parametri fizico-chimici şi bacteriologici.
Nemijlocit pe parcursul lunii iunie curent, specialiştii întreprinderii au prelevat probe de apă din fluviul Nistru, punctele de recepţie a apei la etapele de tratare a Staţiei de tratare or. Chişinău şi Staţia de apă Nistru, rezervoarele de apă potabilă, reţeaua centralizată de distribuţie a mun. Chişinău, fântânile arteziene şi fântânile cu izvor local, aflate în gestiunea ACC, precum şi cele din apeductele nou-construite, care ulterior se conectează la sistemul centralizat municipal, după înlăturarea scurgerilor, a plângerilor clienţilor, de la agenţi economici şi persoane fizice etc. În rezultat, în perioada sus-menţionată de către laboratoarele ACC au fost prelevate 15394 de probe şi efectuate 35278 de încercări fizico-chimice şi 2222 de încercări bacteriologice.
Calitatea apei este monitorizată zilnic prin intermediul a două laboratoare, şi anume, Laboratorul Staţiei de apă Nistru (LSAN) şi Laboratorul apă potabilă (LAP), ambele fiind acreditate, în conformitate cu cerinţele standardului internaţional SM SR EN ISO/CEI 17025:2006.
Reamintim, că rezultatele investigaţiilor fizico-chimice şi bacteriologice ale apei potabile distribuite în reţeaua centralizată de alimentare cu apă, sunt publicate trimestrial pe site-ul S.A. „Apă-Canal Chişinău”: www.acc.md.
Mihaela Rotari