R.Moldova și Emiratele Arabe Unite au semnat două acorduri bilaterale

R.Moldova și Emiratele Arabe Unite au semnat două acorduri bilaterale

La 10 iulie 2017, Viceprim-ministrul, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur, a avut o întrevedere cu Ministrul Afacerilor Externe şi Cooperării Internaţionale al Emiratelor Arabe Unite, Şeicul Abdullah bin Zayed Al Nahyan, aflat într-o vizită de lucru la Chişinău.

Potrivit unui comunicat de presă, n discuţiile pe care le-au purtat, cei doi miniştri au efectuat un schimb de opinii privind stadiul actual al relaţiilor bilaterale moldo-emirateze, fiind subliniat interesul reciproc pentru promovarea dialogului politic, valorificarea colaborării în domeniul comercial-economic şi consolidarea cadrului juridic.

Andrei Galbur, a exprimat disponibilitatea Guvernului Republicii Moldova pentru crearea unui climat investiţional favorabil pentru oamenii de afaceri emiratezi. Decizia de abolire a regimului de vize pentru cetăţenii EAU reprezintă o acţiune concretă în acest sens.

Părţile au subliniat importanţa prezenţei diplomatice şi consulare în ambele ţări prin instituirea de misiuni diplomatice, fapt care va crea premise pentru înlesnirea contactelor permanente între cele două state, în scopul implementării agendei bilaterale, precum şi a protejării intereselor Republicii Moldova în EAU şi în regiune.

În cadrul vizitei, au fost semnate două acorduri bilaterale:  privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor şi privind evitarea dublei impuneri şi prevenirii evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe proprietate. Prevederile tratatelor respective vor oferi cadrul necesar menit să încurajeze fluxurile de investiţii reciproce prin crearea condiţiilor legale favorabile şi să stimuleze creşterea schimburilor comerciale dintre statele noastre.

Mihaela Rotari

Share