Ministerul Economiei a găzduit Reuniunea informală a oficialilor responsabili de domeniul energetic ai statelor Parteneriatului Estic

Ministerul Economiei a găzduit Reuniunea informală a oficialilor responsabili de domeniul energetic ai statelor Parteneriatului Estic

Ministerul Economiei a găzduit cea de-a 9-a Reuniune informală a oficialilor europeni responsabili de domeniul energetic ai statelor Parteneriatului Estic, care s-a desfășurat, ieri, la Chișinău, la care au participat viceprim-ministru, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, Johannes Hahn, Comisarul European pentru Politica Europeană de Vecinătate şi Negocierile de Extindere, Dominique Ristori, Directorul General pentru Energie al Comisiei Europene, precum și oficiali responsabili de domeniul energetic ai statelor membre ale Parteneriatului Estic (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina), potrivit unui comunicat de presă.

Viceprim-ministru, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, a menționat că Republica Moldova, în calitatea sa de membru al Parteneriatului Estic, conform statutului de Parte Contractantă în cadrul Tratatului de constituire a Comunității Energetice, precum și reieșind din responsabilitățile ce rezultă din Acordul de Asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană, și-a asumat un șir de angajamente în sectorul energetic, inclusiv pe filiera eficiență energetică.

”Eficiența energetică și energia regenerabilă constituie drept priorități naționale, iar acest lucru presupune angajamente sigure din partea autorităților, orientate spre realizarea unor astfel de deziderate. Acestea sunt posibil prin implementarea unor măsuri de eficiență energetică în toate sectoarele economiei naționale, prin consumului rațional de resurse energetice în rândul consumatorilor finali, precum și prin actualizarea cadrului juridic la nivelul standardelor europene”, a accentuat vicepremierul Octavian Calmîc.

În aceasta ordine de idei, Octavian Calmîc a mulțumit Comunității Donatorilor, Partenerilor de Dezvoltare și instituțiilor financiare internaționale pentru suportul financiar oferit Republicii Moldova în vederea implementării reformelor și realizării proiectelor de eficiență energetică, grație cărora sunt reduse în economia națională din dependența de resursele de import, pentru a oferi o competitivitate sporită propriilor produse și servicii, pentru a consolida securitatea energetică națională.

Oficialii participanți la Reuniunea informală pe domeniul energetic ai statelor Parteneriatului Estic au apreciat Reuniune ca una efectivă și binevenită, iar provocările pe acest sector vor forma un dialog constructiv și eficient pe domeniul eficienței energetice, energiei regenerabile, precum și privind protecția mediului ambiant.

Precizăm că, Reuniunea a avut loc în contextul pregătirii Summit-ului Parteneriatului Estic de la Bruxelles (24 noiembrie 2017), care a oferit posibilitatea efectuării unui schimb de opinii privind obiectivele Parteneriatului Estic pe domeniul energetic.

Mihaela Rotari

Share