Ștefan Urîtu, despre noul partid: „Crearea partidului este necesară, pentru ca toți oamenii să se simtă liberi și să fie egali”

Ștefan Urîtu, despre noul partid: „Crearea partidului este necesară, pentru ca toți oamenii să se simtă liberi și să fie egali”

În orașul Orhei, la finalul lunii iunie, a avut loc conferința de constituirea Organizației Teritoriale (OT) a partidului „VOINȚA POPORULUI”. La conferința au participat mai mult de 130 de persoane, și ferm au votat pentru crearea Organizației Teritoriale a raionului Orhei.

Potrivit unui comunicat de presă, în calitate de președinte a fost ales Ion Levința – Maior de poliție în rezervă, pensionar MAI, veteran de război Transnistria-1992, cavaler al ordinului „Ștefan cel Mare”

Analizând situația din țară, domnul Ștefan Urîtu, membru al grupului de inițiativă a partidului „VOINȚA POPORULUI” a motivat de ce este necesar de creat un nou partid.

„Partidele de la guvernare care au fost alese de către cetățenii țării, nu își îndeplinesc obligațiile și obiectivele care le aveau în campanie electorală. În urma rezultatelor ultimilor alegeri, poporul din diasporă au făcut sute și mii de kilometri pentru a putea vota și a schimba ceva în această țară, ca mai apoi 35 de procese verbale din 95 să fie semnate la Chișinău, falsificând semnăturile. Crearea partidului este necesară, pentru ca toți oamenii să se simtă liberi și să fie egali, să fie un partid bazat pe democrație adevărată” a menționat domnul Ștefan Urîtu.

În cadrul conferinței cetățenii raionului Orhei, și-au exprimat deschis gândurile despre ce se petrece în țară și cât de „mulțumiți” sunt la situația actuală din țară.

„Atât timp cât țara este condusă de 2 partide oligarhe, noi nu putem face nimic. În țară sunt multe partide, însă nouă ne trebuie un partid puternic de centru-dreapta, cu oameni deștepți care pot să ne reprezinte și să ne asculte, și să ne rezolve problemele noastre, a cetățenilor”. A concluzionat domnul Vasile Silvestru fost judecător al raionului Orhei.

Vladimir Țurcan – membru al grupului de inițiativă prezentând Statutul partidului, a remarcat că:

„Atâtea probleme s-au acumulat timp de 25 de ani, care nu au fost rezolvate pentru cetățean, dar m-ai mult ca atât le-au aprofundat, au făcut un dezmăț total care trebuie să le întreprindă instituțiile de stat în interesul cetățeanului dar nu în interesul guvernanților. Statul trebuie să ofere undiță cetățeanului ca el singur să prindă pește, el însă a lut tot și undița, și cârlige și au lăsat doar lanț-uri grele l-a gât. A mai rămas doar să ne unim ca voința noastră să nu fie calcată în picioare”

„La constituirea unui partid noi trebuie să alegem, ori răbdăm intoleranța, frica ori avem îndrăzneala să construim și să schimbăm viața spre bine. Avem cei mai curajoși oameni, care au îndrăzneală, știu ce doresc și nu vor să plece din țară, vor să schimbe lucruri”. a spus Nicolae Gîrbu, membru al grupului de inițiativă.

În cadrul grupului de inițiativă sunt specialiști din mai multe sfere de activități, ceea ce reprezintă un avantaj în desfășurarea activității și rezolvarea mai ușor problemele cu care se confruntă cetățenii.

Artur Cebanaș – antreprenor în domeniul agricultură și membru al grupului de inițiativă, care explică cât de complicat este în ziua de azi să îți desfășori activitatea de antreprenor, „Cetățenii pleacă din țară și statul în loc să încurajeze antreprenorii autohtoni și începători, ei îi facilitează prin inacțiunea lor și  monopolizarea importului în țară, astfel ne-am trezit în situația că mai mult de 50% din populație au fost nevoiți să plece peste hotare ca celelalte 50% să-și poată permite minimum de existență. Statul este gată să ia și ultimul posmag din mână”.

Partidul „VOINȚA POPORULUI” s-a născut din nevoia unei alternative reale la toate celelalte mișcări politice existente, și consideră că unitatea națională, indiferent de originile etnice și viziunile geopolitice ale cetățenilor este o prioritate a întregii societăți, și pentru asta are pus ca scop realizarea mai multor obiective ca: Crearea și dezvoltarea clasei de mijloc; Eliminarea corupției și oligarhiei; Facilitarea business-ului mic și mijlociu; Generarea noilor locuri de muncă; Asigurarea asistenței medicale pentru cetățeni, gratuită și garantată de stat; Transformarea sistemului național de Educație și Sănătate în prioritate națională; Protejarea cetățenilor Republicii Moldova aflați peste hotare.

Doina Secrieru

Share