Un nou sistem de formare a specialiștilor în domeniul cultivării pomușoarelor – testat de o școală profesională din Moldova
Pentru prima dată în Republica Moldova, Școala Profesională din or. Nisporeni va aplica sistemul învățământului dual pentru formarea muncitorilor în sectorul agricol, bazat pe combinarea studiilor teoretice cu activitatea practică, desfășurată în cadrul gospodăriilor agricole de producere a pomușoarelor. Despre aceasta anunță se anunță într-un comunicat de presă alProiectului USAID Agricultura Performantă în Moldova (Proiectul APM).
Potrivit sursei citate, Dumitru Lupei, directorul Școlii Profesionale or. Nisporeni, a menționat că în anul curent școala va experimenta sistemul învățământului dual pentru pregătirea muncitorilor în domeniul producerii culturilor bacifere. În acest scop, au fost inițiate contracte de colaborare cu Asociația ”Pomușoarele Moldovei”, gospodării agricole, parteneri de dezvoltare. Instituția a aplicat deja acest sistem de studii pentru meserii non-agricole și a demonstrat eficiență, iar de rezultatele obținute sunt mulțumiți și tinerii și agenții economici care au găzduit tinerii pentru stagiu practic, a precizat directorul școlii.
Elevii vor avea o posibilitate unică de a învăța din experiența agricultorilor avansați cum să cultive culturile bacifere și să gestioneze eficient plantațiile de pomușoare. Sistemul de învățământ dual este constituit din 30 la sută de program teoretic și 70 la sută de activități practice în gospodăriile agricole implicate în programul de formare profesională.
Oleg Stiopca , specialist dezvoltarea forței de muncă în cadrul Proiectului USAID Agricultura Performantă în Moldova (Proiectul APM), a precizat că pentru susținerea acestei inițiative proiectul va oferi asistență Școlii Profesionale din Nisporeni la dezvoltarea bazei didactice și tehnico-materiale prin elaborarea materialelor didactice, crearea loturilor demonstrative, procurarea echipamentelor moderne, precum și organizarea vizitelor de studiu și a instruirilor de perfecționare pentru profesorii din cadrul școlii. Totodată, Proiectul APM, va ajuta și gospodăriile agricole care doresc să fie parte a acestei forme de învățământ profesional ca să devină un mediu atractiv de învățare pentru tineri.
Potrivit lui Oleg Stiopca, în prezent sectorul de producere a pomușoarelor este în ascensiune. Conform datelor statistice, în perioada anilor 2010-2015 suprafețele plantate cu pomușoare a crescut de trei ori, de la o mie de hectare la 3 mii de hectare, iar prognozele estimează extinderea acestor suprafețe în următorii cinci ani până la 6000 ha. Aceste informații indica foarte clar, că sectorul se va confrunta cu o necesitate sporită de forță de muncă calificată.
Vitalie Pintilei, președintele Asociației Pomușoarele Moldovei, a declarat că acest exercițiu va ajuta producătorii de bacifere să obțină specialiști calificați, care la moment lipsesc. Combinarea teorii și activităților practice le va permite fermierilor să dispună într-un timp mai scurt de specialiști bine instruiți, ce posedă cunoștințe și abilități care corespund necesităților gospodăriei gazde. În acest context îndemnăm producătorii de pomușoare din țară să beneficieze de această oportunitate, a adăugat președintele Asociației.
Aplicarea învățământului dual în domeniul agricol oferă șanse reale tinerilor să se angajeze în câmpul muncii chiar la antreprenorii agricoli ce îi vor găzdui pentru studiile practice, sau vor putea foarte ușor să-și lanseze singuri afaceri agricole după ce vor învăța din experiența fermierilor avansați.
Precizăm că, Proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova (Proiectul APM) își propune în perioada2016-2021 să ajute producătorii agricoli să sporească competitivitatea produselor agricole autohtone și să crească vânzările pe piața locală și internațională. Totodată, Proiectul APM va crea instrumente și mecanisme care vor facilita conexiunea dintre sectorul real agricol cu domeniul educației și cercetare, astfel încât cele din urmă să țină cont de evoluțiile și necesitățile reale ale antreprenorilor agricoli.
Doina Secrieru