Proiectul de lege cu privire la Guvern, adoptat în primă lectură

Proiectul de lege cu privire la Guvern, adoptat în primă lectură

Proiectul de lege cu privire la Guvern a fost adoptat astăzi în primă lectură, cu votul majorității deputaților prezenți la ședință.

Noua lege a Guvernului prevede reformarea structurii Cabinetului de miniștri, comasarea mai multor instituții și modificarea unor funcții din cadrul ministerelor.

Astfel, în urma implementării legii, Guvernul va include 9 ministere și nu 16 – așa cum sunt în prezent, funcția de ministru va fi unica pe criterii politice, funcția de viceministru va fi exclusă, iar funcția de secretar de stat va fi consolidată, totodată – fiind introdusă și funcția de subsecretar.

Autorii proiectului de lege subliniază că reforma Guvernului este necesară, având în vederea că Legea cu privire la Guvern este una veche, elaborată acum mai bine de 20 de ani, și nu reflectă mai multe aspecte ale situației actuale din R.Moldova.

Doina Secrieru

 

Share