Moldovan National Youth Orchestra va efectua o expediție națională de muzică clasică „La La Play”

Moldovan National Youth Orchestra va efectua o expediție națională de muzică clasică „La La Play”

În perioada 12-23 iulie, curent, Moldovan National Youth Orchestra se va afla într-o expediție națională de muzică clasică „La La Play”, în cadrul căreia orchestra va prezenta 12 concerte în 11 localități. Proiectul, susținut de Ministerul Culturii, se află la prima ediție și va marca centenarul compozitorului Dinu Lipatti, unul dintre cei mai mari pianiști din toate vremurile. 

Concertele vor fi găzduite în formatul open air, unde vor fi interpretate  lucrări din perioada barocă, a clasicismului vienez sau lucrări contemporane.

Proiectul „La La Play” este integrat în ediția a VII-a a concertelor de vară Moldovan National Youth Orchestra, urmând ca până la finele lunii august să fie realizate 20 de evenimente în Republica Moldova, România și Germania.

Agenda concertelor în cadrul proiectului „La La Play”: 13 iulie – Conacul Leonardi-Buznea, Ciuciulea, Glodeni; 14 iulie – Open Air Bălți; 15 iulie –”eveniment surpriză”; 16 iulie – Școala de Box din Grimăncăuți, Briceni; 17 iulie – Open Air stadion Cinișeuți, Rezina; 18 iulie – Molovata, Dubăsari; 19 iulie – Penitenciarul Goian; 20 iulie – Podgoriile companiei ”Vinăria din Vale” din Alexandru Ioan Cuza, Cahul; 21 iulie – Open Air Cărpineni; Hîncești; 22 iulie – Open Air Taraclia; 23 iulie – Open Air Cetatea Tighina.

Mihaela Rotari

Share