Prima grupă de copii ai angajaţilor MAI au încheiat cu succes cursurile de înot

Prima grupă de copii ai angajaţilor MAI au încheiat cu succes cursurile de înot

Joi, 29 iulie 2017, prima grupă de copiii ai angajaţilor MAI, au încheiat cu succes cursurile de înot, desfășurate în cadrul Clubului Sportiv Central „Dinamo”.

Astfel, timp de o lună, aproximativ 250 de copii, cu vârsta cuprinsă între 7-14 ani, au frecventat săptămânal cursurile de natație, unde au putut să exerseze diferite tehnici de înot, fiind ghidați de traineri din cadrul CSC „Dinamo”, dobândind totodată cunoștințe și informații utile ce țin de siguranța lor, în special când aceștia merg la scăldat, potrivit unui comunicat de presă.

În acest context, șeful CSC „Dinamo”, Arcadie Bostan, a înmânat copiilor diplome, felicitândui pentru efortul depus și sârguința cu care aceștia au frecventat cursurile de înot, urându-le o vacanță sigură și frumoasă.

Amintim că cursurile de natație se desfășoară deja al doilea an consecutiv, pe tot parcursul verii, la bazinele din cadrul CSC „Dinamo”, cu scopul de a implica copii în diverse activități benefice sănătății și siguranței lor și totodată pentru a le oferi posibilitatea de a-și petrece timpul liber într-un mod util și distractiv.

dsc_6750 dsc_6758 dsc_6778 dsc_6812

Mihaela Rotari

 

Share