Liderul PDM a cerut suportul Parlamentului European în promovarea legii privind interzicerea propagandei rusești în mass-media din Moldova
Președintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, a avut, marți, la Bruxelles, o întâlnire cu vicepreședinta grupului Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa din Parlamentul European, Norica Nicolai. Vlad Plahotniuc a prezentat deputatului european acțiunile guvernării și planurile de reformare ale țării în general, și a clasei politice, în particular, potrivit unui comunicat de presă.
Vicepreședinta grupului ALDE a îndemnat liderii PDM să fie fermi în acțiunile de reformare pe care le promovează Guvernul condus de Pavel Filip. Ea a dat asigurări că există toată susținerea în acest sens din partea Uniunii Europene, precizând că la Bruxelles sunt apreciate reformele în justiția moldovenească.
Un alt subiect discutat a fost modificarea sistemului electoral în Moldova. În acest sens, Norica Nicolai a subliniat că experții Comisiei de la Veneția trebuie să ofere expertiză tehnico-juridică, iar oportunitatea politică nu e tema lor. “Chestiunile de oportunitate politică trebuie decise de parlamentele naționale prin consultarea tuturor partidelor politice. Chestiunile tehnice vor trebui luate în discuție cu siguranță și acceptate atunci când se va aproba noua lege electorală”, a declarat Norica Nicolai. Ea a mai evidențiat că Uniunea Europeană nu poate să impună unui stat un anumit sistem de vot și nu trebuie să condiționeze asistența macrofinanciară pentru Moldova cu păstrarea actualului sistem electoral.
În altă ordine de idei, liderul PDM a cerut suportul Parlamentului European în promovarea legii privind interzicerea propagandei rusești în mass-media din Moldova. Și această solicitare a avut un răspuns pozitiv din partea vicepreședintei ALDE.
Vlad Plahotniuc s-a mai întâlnit cu deputați europeni, care contestă intenția de modificare a sistemului electoral în Moldova, manifestând dorința să aibă un dialog și cu aceștia. În discuțiile cu deputatul Cristian Preda, din grupul Popularilor Europeni, Vlad Plahotniuc a amintit că sistemul electoral mixt a fost anterior promovat de către Partidul Liberal-Democrat, iar PDM și-a asumat să ducă la bun sfârșit această schimbare. La rândul său, Cristian Preda a declarat că nu crede oportună modificarea sistemului electoral în Moldova, precizând că aceasta ar putea fi un pericol pentru sistemul pluripartidist din țara noastră.
În același timp, deputatul european a susținut necesitatea stopării propagandei și dezinformării ruse în Republica Moldova. “Cetățenii moldoveni trebuie să cunoască despre avantajele procesului de integrare europeană”, a spus Cristian Preda. El a îndemnat conducerea PDM să aibă o comunicare mai activă la Bruxelles.
Întrevederile vor continua și pe parcursul zilei de miercuri. Vom reveni cu detalii.
Doina Secrieru