Oraşul din România în care străzile sunt pavate cu aur
România chiar este de poveste şi se poate lăuda cu un oraş cu străzi pavate cu aur.
Este vorba de Baia Sprie din judeţul Maramureş. Aici s-a extras aur de pe timpul dacilor, fiind o zonă liberă de ocupaţia romană. Cea mai prolifică perioadă pentru extragerea aurului se pare că a fost în jurul anului 1700, când, spun documentele vremii, existau 75 de exploatări aurifere. Aurul a fost extras până în 2006, când s-a închis ultima mină, scrie realitatea.net cu referire la one.ro.
„Oraşul Baia Sprie putem să spunem că are mai multe drumuri pavate cu aur. Poate că nu este singurul din ţară. Ne-am întreabat de multe ori cum putem să fim atât de săraci financiar când noi nu putem asfalta aceste drumuri pentru că am acoperi aurul din ele.
Da, chiar există pe orice drum de pe Dealul Minei, oriunde ai păşi, iei o piatră şi o duci la analize, sigur găseşti o mică cantitate de aur”, spune Dorin Paşca, primarul oraşului, citat de Vocea Transilvaniei.
Edilul oraşului se gândeşte să facă un drum al aurului, pentru turişti.
„Ne-am gândit că toată zona Băii Mari, al Bazinului Minier al Maramureşului ar putea avea un drum al aurului iar oraşul Baia Sprie ar putea fi mijlocul acestuia. Acest drum ar putea începe la Nistru şi s-ar putea termina la Băiuţ. Pe toate aceste cărări strămoşii noştri au cărat sute de tone de aur, cu spatele, cu caii sau cu maşinile”, spune Dorin Paşca.