Șahul va deveni disciplină obligatorie în învățămîntul primar! Vezi ce decizii s-au mai luat la ședința condusă de Igor Dodon!

Șahul va deveni disciplină obligatorie în învățămîntul primar! Vezi ce decizii s-au mai luat la ședința condusă de Igor Dodon!

Astăzi a fost creată comisia Șahul în școală și a fost aprobat un plan de acțiuni cu privire la introducerea șahului ca disciplină obligatorie în învățămîntul primar. Deciziile au fost luate în cadrul ședinței Prezidiului Federației de Șah din Moldova, condusă de Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon.

Astfel, pe parcursul acestei perioade de timp au fost organizate peste trei sute de competiții naționale, iar șahiștii noștri au participat la peste o sută de competiții internaționale, potrivit unui comunicat de presă.

Șahiștii noștri s-au remarcat la multiple competiții europene și internaționale. Spre exemplu: În 2014, la Iaşi, echipa Moldovei s-a clasat pe locul 3 la Campionatul European între echipe de juniori sub 18 ani. La Campionatul Europei la șah, în or. Batumi (Georgia), în octombrie 2014, reprezentantul țării noastre, Valerii Iovcov cucerește  medalia de bronz între juniori pînă la 18 ani. În 2015, în Grecia, Paula-Alexandra Gîtu din Bălţi a obținut titlul de Campioană Mondială la șah între amatori. În 2016, la Campionatul European la Şah între elevi din Calitea (Grecia), Ilie Martinovici din Rîbnița a devenit campion european. În aprilie 2017, maestrul FIDE Andrei Macovei a devenit campion mondial la şah între elevi în categoria de vîrstă pînă la 17 ani.

La invitația lui Igor Dodon, la turneele de șah internaționale, organizate în Moldova, au participat Anatolii Carpov, campion mondial la șah,  Kirsan Iliumjinov, Preşedinte FIDE și Nigel Short, vice-campion mondial la șah. Doar în 2017 Kirsan Iliumjinov a efectuat trei vizite în Republica Moldova. Președintele FIDE constant sprijină promovarea șahului în țara noastră, inclusiv material, a acordat ajutor  la inaugurarea a sute de clase de şah în ţara noastră.

În 2014 în cadrul Olimpiadei de la Tromse (Norvegia) Președintele Federației de Șah a încheiat acorduri de colaborare dintre Federaţia de şah din Moldova cu Federaţia de şah din Rusia şi cu Federaţia de şah din România.

Astăzi, în cadrul Prezidiului a fost luată decizia ca echipele Republicii Moldova să participe în august în Polonia  la Campionatul Europei între echipe de juniori sub 18 ani, în septembrie în România la Campionatul Europei între juniori, în octombrie în Italia la Campionatul mondial între tineret, 20 ani. Totodată, încă trei cluburi sportive au fost afiliate la Federația de Șah. Astfel numărul cluburilor și asociațiilor sportive afiliate la Federație a ajuns la douăzeci și opt.

”Mă mîndresc cu rezultatele obținute și vom depune eforturi conjugate ca palmaresul reușitelor să nu se încheie aici”, a menționat Igor Dodon.

De menționat că la moment, Federația de Șah a Republicii Moldova, are 25 de cluburi și asociații sportive afiliate, la care sunt legitimați 1684 de șahiști. În 375 de școli din Republica Moldova se practică lecții de șah. Tinerii șahiști se antrenează în 441 grupe de instruire. Activează 156 de antrenori de șah.

Igor Dodon deține funcția de președinte al Federației de 6 ani.

Doina Secrieru

Share