(INTERVIU) Anatol Șalaru: „Anul 2018 va fi unul hotărâtor pentru viitorul Basarabiei’’
În cadrul unui interviu acordat portalului Oficial.md, ex-ministrul Apărării al Republicii Moldova și fondatorul Partidului Unității Naționale (PUN), Anatol Șalaru, a vorbit despre impactul forțelor pro-ruse din Republica Moldova asupra taberei unioniste, negocierile inițiate cu Partidul „Dreapta’’, dar și despre alte aspecte importante ce vizează Unirea R.Moldova cu România.
O.: La ce etapă este procesul de creare a Partidului Unităţii Naţionale, cu iniţiativa constituirii căruia aţi venit anterior?
A.Ș.: Procesul de creare a Partidului Unității Naționale merge în paralel cu unificarea dreptei naționale, a partidelor unioniste existente la acest moment pe eșichierul politic din Republica Moldova, a celorlalte organizații pro-unioniste care își desfășoară activitatea în zona societății civile. Încercăm, pe de o parte, sa creăm organizații teritoriale care să fie funcționale, iar pe de altă parte – să discutăm cu ceilalți colegi din partidele unioniste modalitatea juridică cea mai bună pentru realizarea coagulării dreptei naționale. Din acest motiv, am decis să nu ne grăbim cu înscrierea partidului, dar să căutăm alături de prietenii din celelalte formațiuni cea mai bună soluție juridică pentru realizarea polului unionist.
O.: Care va fi diferența dintre Partidul Unității Naționale şi alte formaţiuni ce pledează pentru unirea Republicii Moldova cu România?
A.Ș.: A sublinia diferențele dintre Partidul Unității Naționale și alte formațiuni unioniste nu cred că este productiv, pentru că, la acest moment, nu mai sunt relevante. Eu și colegii mei încercăm să punem în valoare lucrurile ce ne unesc, să trecem peste greșelile pe care cu toții le-am făcut de-a lungul activității politice. Important este să oferim electoratului pro-românesc și pro-european o alternativă, să relansăm mișcarea unionistă, să așezăm la aceeași masă toți unioniștii, deoarece, anul 2018 va fi unul hotărâtor pentru destinul, viitorul Basarabiei. Îmi doresc din tot sufletul ca noul proiect politic să fie unul de echipă. Accentul – decizia politică să nu se afle în mâna unei singure persoane, ci – în mâna unei echipe, care să îmbine experiența politică a foștilor combatanți din perioada Mișcării de Eliberare Națională cu elanul și știința de carte a tinerilor școliți în România, Occident sau în universitățile noastre.
O.: Faptul că în fruntea ţării a venit un Preşedinte pro-rus a avut vreun impact asupra taberei unioniste din Moldova?
A.Ș.: Din păcate, venirea lui Dodon la putere a accentuat presiunea pe vectorul pro-european și pro-românesc în sensul în care, acesta, nici măcar nu își mai ascunde agenda anti-românească și anti-europeană. Venirea lui Igor Dodon la putere, cred că, a produs mai mult o dezamăgire în rândurile unioniștilor, dar, în același timp, trebuie să sublinieze necesitatea unificării tuturor, pentru că alternativa ne-unirii noastre o reprezintă victoria forțelor pro-ruse și revenirea Rusiei pe Prut, într-o Basarabie transnistrizată, eliminată de pe harta partenerilor noștri din spațiul euro-atlantic.
O.: La ce etapă sunt negocierile pe care le-aţi iniţiat cu Partidul „Dreapta” privind consolidarea segmentului unionist?
A.Ș.: Negocierile cu partidul „Dreapta” merg foarte bine. Suntem în perioada de identificare a celor mai bune soluții juridice care să permită realizarea unificării.
O.: Admiteţi în viitor o fuzionare cu Partidul „Dreapta”?
A.Ș.: Scopul nostru este realizarea fuziunii nu doar cu partidul „Dreapta”, dar și cu alte formațiuni unioniste, cu care sperăm să începem cât mai repede negocierile, în vederea realizării unui singur partid unionist, puternic, deschis către societate, către nevoile și sugestiile cetățenilor
O.: Cum calificaţi ceea ce se întâmplă în prezent cu fostul Dvs. partid – cel Liberal?
A.Ș.: Ceea ce se întâmplă astăzi cu Partidul Liberal este efectul acțiunilor iresponsabile și egoiste ale lui Mihai Ghimpu. Transformarea PL de către Mihai Ghimpu într-un SRL, promovarea unor oameni corupți, dar – loiali lui, folosirea într-un mod nesimțit a idealurilor naționale până la compromiterea lor a dus la actuala situație a formațiunii. Niciodată până la Mihai Ghimpu, partidele unioniste nu au fost acuzate de corupție. Iurie Roșca a fost un trădător si a fugit în brațele rușilor, generația Mișcării de Eliberare a fost de un idealism absolut și a rămas pe calea onoarei chiar dacă politic nu au fost sprijiniți de votanți, dar, nimeni, până la Mihai Ghimpu și compania nu a putut acuza unioniștii de corupție. Mihai Ghimpu a reușit prin promovarea unor oameni corupți, prin apărarea unor scheme de corupție să compromită unionismul. Datorită acestor activități, nimeni din administrația centrală de la București nu a mai vrut sa aibă de a face cu el.
O.: Dacă liberalii ar recunoaşte acum că în disputa cu Dvs. nu au avut dreptate, v-aţi întoarce în partid, le-aţi întinde o mână de ajutor?
A.Ș.: Nu m-aș întoarce în PL, deoarece Mihai Ghimpu l-a compromis iremediabil, după cum l-a compromis și pe Dorin Chirtoacă. Mă bucur că foarte mulți membri ai PL, organizații teritoriale ale PL au aderat la PUN. Partidul Liberal are foarte mulți oameni buni, profesioniști, care au crezut sincer în Mihai Ghimpu și care au fost dezamăgiți de comportamentul și vicleniile lui Ghimpu. Astăzi, Mihai Ghimpu se face că luptă cu Dodon, precum Don Quijote cu morile de vânt. Cred că, era mai simplu să nu fi candidat și să o fi sprijinit pe Maia Sandu, nu să o fi blocat și înjurat.
O.: Ce împiedică, în opinia Dvs., unirea tuturor forţelor unioniste într-o singură formaţiune puternică, care să poată consolida întreg electoratul unionist din R. Moldova?
A.Ș.: Dezbinarea mișcării unioniste are motive atât interne, cât si externe. Fără îndoială că, orgoliul, „rânza moldovenească”, de acum devenită proverbială, au jucat un rol important în această dezbinare. De asemenea, mișcarea unionistă a fost ținta unor infiltrări masive din parte neprietenilor noștri tradiționali. Cazul Iurie Roșca mi se pare cel mai elocvent.
O.: Ce personalităţi din Moldova ar putea contribui cu adevărat la realizarea obiectivului unirii? Aţi putea da careva nume în acest sens?
A.Ș.: Eu sper și îmi doresc din tot sufletul ca proiectul unificării dreptei naționale să aducă la aceiași masă atât vechii combatanți din Mișcarea de Eliberare Națională, cât și tinerii noștri atât de dezamăgiți de situația Republicii Moldova. Nu vreau să dau nume pentru că sigur aș uita din ei și pentru mine toți sunt camarazi și îi respect la fel de mult.
O.: Pe cât de oportună este ideea organizării unui referendum de unire a RM cu România în 2018? Vedeţi careva riscuri în acest sens?
A.Ș.: Referendumul este doar una dintre soluțiile juridice prin care se poate realiza reunificarea cu România. Să dea Dumnezeu să ajungem cât mai repede la momentul Unirii că sigur vom găsi soluțiile juridice de realizare a acestui ideal.
Mihaela Conovali