O nouă pleiadă de absolvenți ai Academiei Teologice! Vezi ce le-a spus Mitropolitul Vladimir, rectorul Academiei!

O nouă pleiadă de absolvenți ai Academiei Teologice! Vezi ce le-a spus Mitropolitul Vladimir, rectorul Academiei!

Luni, 5 iunie 2017, într-o atmosferă festivă, alături de conducerea ATOM, de dascăli, de rude și de apropiați, noua pleiadă de absolvenți ai Academiei Teologice a participat la un faustos Serviciu divin oficiat de Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir în capela „Sf. Trei Ierarhi”, care a precedat înmânarea Diplomelor de studii în cadrul Academiei, potrivit unui comunicat de presă al Mitropoliei.

Alături de Înaltpreasfinția Sa s-au rugat, Secretarul mitropolitan Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Prorectorul Academiei Teologice, Prot. mitr. Vetcislav Cazacu, Decanul Facultății de Teologie, Prot. mitr. Andrei Oistric, precum și un impunător sobor de preoţi profesori şi diaconi.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, absolvenții au dat citirii jurământului de credință, după care Mitropolitul a înmânat diplomele de studii.

Adresându-se către absolvenți, Mitropolitul Vladimir, Rector al Academiei Teologice din Republica Moldova, a mulțumit tinerilor pentru sârguința de care au dat dovadă în perioada anilor de studii, dar şi pentru respectul pe care l-au manifestat față de profesorii ce s-au străduit să le semene în suflet grăuntele înțelepciunii Evangheliei şi dragostea pentru cele sfinte. În această ordine de ideii, Înaltpreasfinția Sa şi-a manifestat speranța că şi această promoție de absolvenți ai ATOM vor duce cu cinste mai departe bunul nume al instituției şi vor deveni slujitori vrednici ai Altarului întru slava lui Dumnezeu şi mântuirea poporului binecredincios.

Arhiereul s-a adresat cu un cuvânt de felicitare şi către corpul didactic în frunte cu Prorectorul Academiei Teologice din Moldova, Prot. mitr. Vetcislav Cazacu, subliniind dăruirea, profesionalismul şi înalta ţinută pedagogică a celor care ani la rând muncesc spre educaţia noilor generaţii de teologi.

La rândul lor, grupul de absolvenți a venit cu frumoase cuvinte de mulțumire către ÎPS Mitropolit Vladimir pentru grija permanentă ce o poartă pentru învăţăceii din cadrul ATOM, manifestându-şi recunoştinţa şi faţă de profesori pentru îndelunga lor răbdare şi perseverența de care au dat dovadă de-a lungul anilor de studii.

Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova este o instituţie de învăţământ teologic de grad superior din Republica Moldova. În calitate de obiectiv al acestei instituţii este contribuirea la întărirea şi unitatea credinţei, la promovarea spiritualităţii creştin-ortodoxe şi misiunii bisericeşti în contextul actual al lumii contemporane.

IMG_0172 IMG_0174 IMG_0186 IMG_0198 IMG_0212 IMG_0260 IMG_0263 IMG_0269 IMG_0292 IMG_0299 IMG_0331 IMG_0393 IMG_0394

Share