Poliția Capitalei a descoperit mai multe infracțiuni deosebit de grave de la începutul sezonului estival (video)

Poliția Capitalei a descoperit mai multe infracțiuni deosebit de grave de la începutul sezonului estival (video)

În perioada estivală a anului Direcţia de Poliţie a mun. Chişinău continuă planificarea măsurilor pro-active cu antrenarea masivă a efectivului din subordine pentru siguranța cetățenilor și combaterea criminalității, potrivit unui comunicat de presă.
Pe teritoriul Capitalei au fost puse în aplicare mai multe operaţiuni speciale, cu caracter profilactic de sensibilizare a cetăţenilor, precum şi cu tematica combaterii criminalităţii organizate.
Astfel, doar pe parcursul a patru zile calendaristice poliţiştii au anihilat patru grupări criminale, specializate în traficul ilegal de arme, comercializarea heroinei în proporţii deosebit de mari, jafuri stradale, precum şi un grup de persoane bănuite de escrocherii în serie, fiind susţinuţi la reţinere şi încătuşarea figuranţilor de angajaţii BPDS „Fulger” a Inspectoratului General al Poliţiei.
În cadrul operaţiunii demarate poliţiştii au descoperit 59 de infracţiuni, au reţinut 55 de persoane anunţate în urmărire penală şi 26 persoane bănuite de comiterea crimelor înregistrate anterior. Totodată au efectuat peste 10 percheziţii autorizate în cadrul unor cauze penale, intentate pentru traficul ilegal de droguri şi circulaţia ilegală de arme şi muniţii. Concomitent au fost întocmite 408 procese-verbale cu privire la contravenţii, fiind aplicate amenzi în sumă totală de peste 175 200 lei, cu aplicarea arestului contravenţional în şapte cazuri. De asemenea au fost vizitate 297 obiective cu valori materiale şi înaintate recomandări de prevenire a furturilor, fiind organizate 37 de întruniri cu colectivele de muncă.
Prin urmare, este de menţionat că în urma măsurilor pro-active desfăşurate, pe parcursul a 5 luni de activitate 2017, pe teritoriul Capitalei s-au comis 4 273 de infracţiuni, în comparaţie cu perioada analogică a anului precedent – 5 728 infracţiuni.
Din categoria infracţiunilor deosebit de grave s-au înregistrat 104 de cazuri, în comparaţie cu perioada anului trecut – 166 cazuri, grave – 835 cazuri în comparaţie cu perioada analogică anul 2016 – 1019cazuri.
Dacă pe parcursul anului trecut s-au comis 210 jafuri în stradă, atunci la ora actuală sunt înregistrate 150 de cazuri. La capitolul infracţiunilor patrimoniale, pe parcursul anului curent Poliţia Capitalei a înregistrat 1 576 de furturi în comparaţie cu perioada similară a anului 2016 – 2 809 de furturi.
Totodată echipajele mobile 902 au reţinut pe urme fierbinţi 26 indivizi bănuiţi de comiterea jafurilor în stradă, au reţinut 380 de persoane bănuite de infracţiuni, dintre care 152 legate de droguri, precum şi 1 752 de contravenienţi escortaţi la sectoarele de poliţie, fiind procesate în total 21 129 apeluri parvenite din partea cetăţenilor.
În contextul fluidizării traficului rutier în Capitală, pe parcursul anului curent Secţia Supraveghere transport şi circulaţie rutieră a constatat 6 771 încălcări ale Regulamentului circulaţiei rutiere, fiind aplicate total 26 458 puncte de penalizare şi amenzi în valoare de  5 101 020 lei.
Angajaţii au efectuat 18 examinări în complex, dintre care 14 controale cu destinaţie specială la întreprinderile auto. La fel au fost efectuate 81 de verificări până la ieşirea pe rută a unităţilor de transport. În acest context, la 18 conducători de întreprinderi le-au fost remise prescripţii, privind înlăturarea neajunsurilor depistate în urma controalelor, iar 620 de şoferi au fost sancţionaţi şi 118 autovehicule interzise pentru exploatare cu retragerea plăcuţelor de înmatriculare. De asemenea au fost expediate 72 prescripţii către autorităţile publice locale, privind amenajarea străzilor cu indicatoare şi marcaje rutiere. Totodată este de menţionat că pe parcursul anului, au fost instalate 710 indicatoare rutiere şi aplicat marcaj rutier pe o suprafaţă  de 950 m2 la solicitările angajaţilor.

Mihaela Rotari
Share