Pliante și ziare de partid în campanie electorală. Vezi cine și ce a distribuit!
În ultima lună de campanie electorală, partidele politice au distribuit numeroase pliante și obiecte de publicitate promoțională către alegători.
Astfel, PLDM a distribuit ziarul „Stejarul” și broșuri în Cornești (Ungheni), Șoldănești, Șișcani (Nisporeni), Costești (Ialoveni), breloace cu lanternă, brățări cu sigla partidului în Trușeni (Chișinău), Chișinău, broșuri PLDM, asemănătoare pașapoartelor biometrice – numite „Pașaportul tău în viitor” în Cuhureștii de Jos (Floreşti).
PL a distribuit tricouri, chipiuri, rulete, brățări, stilouri cu sigla partidului în Țareuca și Ghiduleni (Rezina), pliante, calendare, stilouri cu sigla partidului în Dubăsarii Vechi (Criuleni) şi Chișinău și broșuri, calendare, brelocuri cu sigla partidului în Sîngera (Chișinău).
PCRM a distribuit ziarul „Comunistul” în Grătiești (Chișinău), Plop (Dondușeni), Drochia, Chișinău, Glodeni, Dubăsarii Vechi (Criuleni).
PSRM a distribuit ziarul „Socialiștii” în Orhei, Clișova (Orhei), Bilicenii Noi (Șîngerei), Sîngera (Chișinău), Chișinău, Râșcani, Tătărăști (Strășeni), a distribuit calendare cu sigla partidului în Chișinău și Râșcani.
PP,,Renaștere” a distribuit ,,Revista Renaștere” în Basarabeasca.
PDM a distribuit ziarul „Vocea Moldovei” în Ungheni, Plop (Dondușeni), Șoldănești, Pănășești (Strășeni), pliante și broșuri în Chișinău.
PP „Patria” a distribuit ziarul „Puterea e în adevăr” în Criuleni, Iserlia (Basarabeasca).
PPCD a distribuit cărţi „Planul Roșca” în Șoldănești, Chișinău, Cahul, Ungheni, Orhei.
Precizăm că, datele se conțin în Raportul nr. 4 de Monitorizare a alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014, realizat în perioada 6 noiembrie – 27 noiembrie 2014.
Maria Roșca