Ministrul Andrei Galbur  – la discuții cu secretarul de stat leton Andrejs Pildegovičs

Ministrul Andrei Galbur – la discuții cu secretarul de stat leton Andrejs Pildegovičs

Astăzi, 31 mai 2017, Viceprim-ministrul, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur, l-a primit pe Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Letonia, Andrejs Pildegovičs, în contextul desfășurării la Chișinău a consultărilor politice interministeriale moldo-letone, potrivit unui comunicat de presă.

Oficialii au făcut un schimb de opinii cu privire la relaţiile de cooperare dintre cele două state, precum şi pe marginea agendei dialogului politic, exprimând, în context, interesul de consolidare a acestuia pe viitor.

Consultările politice moldo-letone se vor desfășura pe parcursul zilei de astăzi şi includ cooperarea bilaterală, cooperarea în cadrul organizaţiilor internaţionale, recentele evoluţii în dosarul transnistrean, summit-ul Parteneriatului Estic şi alte subiecte de interes reciproc.

Maria Roșca

Share