Ministrul Justiției către Guvernul Norvegiei: Împreună am găsit oportunitatea de a schimba realitatea dură din penitenciare

Ministrul Justiției către Guvernul Norvegiei: Împreună am găsit oportunitatea de a schimba realitatea dură din penitenciare

Ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, a participat la conferința finală a Misiunii Norvegiene de Experți pentru Promovarea Supremației Legii în Moldova (NORLAM). Evenimentul a marcat 10 ani de activitate a programului sectorial de asistență juridică acordat țării noastre de Guvernul norvegian, potrivit unui comunicat de presă.

Vladimir Cebotari le-a mulțumit partenerilor pentru efortul dedicat îmbunătățirii domeniului justiției penale de la noi. „Împreună am găsit oportunitatea de a schimba realitatea dură din penitenciare, de a reconstrui un tot întreg, cu altă viziune. Astfel, consider că am devenit mai responsabili ca stat, găsind echilibrul între reeducare și securitate socială. Exprimăm speranța că astfel, vor fi înregistrate progrese pentru respectarea, apărarea drepturilor omului și alinierea la normele internaționale”, a afirmat oficialul.

Prin cooperarea Ministerului Justiției cu echipa NORLAM, a fost elaborată strategia de dezvoltare a sistemului penitenciar pentru anii 2016-2020. Misiunea norvegiană a asistat la expertizarea domeniului, prin schimbarea esențială a politicilor de reeducare, aplicarea instrumentelor de motivare a deținuților și instruirea personalului din penitenciare.

În ultima perioadă, experții au evaluat modul de funcționare a sistemului penitenciar. Recomandările propuse vor contribui la administrarea penitenciarelor cu un management eficient al resurselor umane, materiale și celor financiare. Proiectele educative pentru minori din penitenciarul Goian, renovarea blocului din sectorul de tip deschis al penitenciarului Rusca, terapia ocupațională pentru deținuții din penitenciarului Cricova, au fost proiecte ale experților ce au sporit eficiența instituțiilor privative de libertate.

O premieră pentru penitenciarul din Rezina a fost punerea în scenă a spectacolului „Hamlet. Proces”, după piesa lui William Shakespeare, jucat de 11 deținuți pe viață alături de actori profesioniști ai Teatrului Național „Mihai Eminescu”. Acest proiect a fost unul din exemplele de abordare diferită a principiului de resocializare a condamnaților, o terapie prin teatru.

De-a lungul timpului, în echipa NORLAM au activat profesionişti înalt calificaţi din Norvegia, reprezentanţi ai întregului „lanţ al justiţiei” (judecători, procurori, avocaţi, consilieri de probaţiune, şefi de penitenciar). Activitatea lor a derulat în baza Memorandumului bilateral, semnat pe 3 mai 2007 de Guvernul Moldovei şi cel al Regatului Norvegiei.

Doina Secrieru

Share