Cod roșu de proteste. Funcționarii publici din primării, consilii și prefecturi ies în stradă

Cod roșu de proteste. Funcționarii publici din primării, consilii și prefecturi ies în stradă

Funcționarii publici din primării, consilii județene și prefecturi din România vor protesta, marți, 30 mai, prin încetarea activității și organizarea unui miting în fața Camerei Deputaților

Funcționarii publici trec de la grevele spontane la greva organizată. Nemulțumiți de lipsa unei grile de salarizare specifice pentru administrația publică locală, sindicatele din domeniu anunță organizare unui protest de amploare pentru marți, 30 mai, scrie realitatea.net.

Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, SNFP, împreună cu celelalte organizații sindicale competente în reprezentarea sindicală a personalului din administrația publică locală, precum SED LEX – locale, PRO LEX, Forța Legii și altele, vor protesta marți, 30.05.2017, prin încetarea activității și prin organizarea unui miting în fața Camerei Deputaților, se anunță într-un comunicat de presă al funcționarilor.

Motivele protestului:
– lipsa grilei de salarizare pentru administrația publică locală;
– sfidarea prevederilor deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016.

Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, SNFP, reunește funcționari publici și personal contractual din administrația publică centrală și locală.

 

Share