Directorul interimar al AEE: Dorim ca schimbul și transferul de informații și tehnologii să ajungă și să fie utilizate și în RM
Politicile și strategiile naționale din sectorul energetic, inclusiv dezvoltarea SACET-ului prin utilizarea echipamentelor moderne de producere și furnizare a energiei termice, au fost discutate astăzi în cadrul Forumului pentru energie termică și cogenerare ”Soluții, echipamente, și tehnologii pentru încălzirea populației”, organizat de către Asociația Profesională COGEN România, în comun cu Termoelectrica S.A. și Agenția pentru Eficiență Energetică – potrivit unui comunicat de presă.
Potrivit viceprim-ministrului, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, reabilitarea și modernizarea sectorului termoenergetic constituie unul din obiectivele de bază a reformelor promovate de Guvernul Republicii Moldova, în colaborare cu partenerii de dezvoltare, în sectorul energetic al țării. ”Rezultatele obținute în procesul de realizare a acestor proiecte, confirmă corectitudinea și oportunitatea deciziilor luate. Astăzi suntem în plin proces de transpunere a unor noi elemente de politici pe domeniul eficienței energetice, iar sistemele centralizate de alimentare cu căldură și cogenerarea sunt printre soluțiile promovate de acest cadru juridic” a menționat vicepremierul Octavian Calmîc în cadrul Forumului.
Vasile Munteniță, președintele Asociației Profesionale COGEN România, a accentua că serviciile publice, prestate cetățenilor, sunt unele din cele mai importante pentru orice societate și reprezintă un indiciu important în aprecierea atitudinii autorităților față de cetățenii săi. ”Ne bucură faptul că autoritățile Republicii Moldova acordă o atenție sporită dezvoltării acestor servicii, fapt demonstrat și prin prisma implementării proiectelor de modernizare a sectorului termoenergetic, proiecte de succes, care permit oferirea unor servicii de calitate pentru consumatori”, a specificat președintele COGEN.
”Circa 30 de procente din populația țării noastre este conectată la SACET și este consumator de servicii, astfel subiectul dat fiind unul actual. Dorim ca schimbul și transferul de informații și tehnologii să ajungă și să fie utilizate și în Republica Moldova. Totodată, ne dorim ca transpunerea directivei europene pe cogenerare să aibă abordări clare în țara noastră. Un pas la fel de important ar fi și transpunerea directivei europene pe eficiență energetică, iar experiența României ne va fi foarte utilă în acest sens”, a declarat directorului interimar al Agenției pentru Eficiență Energetică, Dragoș Pidleac.
La rândul său, directorul general al Termoelectrica S.A., Veaceslav Eni, a subliniat că întreprinderea, fiind principalul producător și furnizor de energie termică din municipiul Chișinău, are o misiune importantă – de a oferi servicii de calitate și la prețuri competitive consumatorilor. ”Acest lucru poate fi posibil doar având la dispoziție soluții tehnice, echipamente și tehnologii pentru asigurarea confortului termic tuturor locuitorilor municipiului. Motiv pentru care ne-am stabilit o sarcină suplimentară – cea de promovare a măsurilor de modernizare a sistemului de termoficare din interiorul blocului, prin instalarea Punctelor Termice Individuale şi înlocuirea sistemului monotubular de distribuție cu distribuția pe orizontală”, a specificat Veaceslav Eni.
Forumul pentru energie termică și cogenerare este la cea de-a treia ediție. Evenimentul a întrunit circa 200 de participanți, reprezentanți ai administrației publice centrale și locale, operatorilor energetici ai unor importante societăți din domeniul producerii energiei atât din Republica Moldova, cât și din România, reprezentanți ai distribuitorilor de echipamente și servicii energetice pentru cogenerare cu renume internațional, cât și reprezentanți ai instituțiilor statale, mediului academic și societății civile.
În Republica Moldova, alimentarea centralizată cu energiei termică are loc în cadrul a două sisteme de alimentare centralizată cu energie termică din municipiile Chișinău și Bălți, precum și prin intermediul a 12 cvasi SACET-uri localizate în câteva orașe mici din țară. Energia termică livrată în cadrul SACET Chișinău și Bălți reprezintă aproximativ 95% din totalul căldurii furnizate centralizat. Totodată, aproape 80 de procente din energia termică livrată centralizat în cadrul SACET Chișinău este produsă în regim de cogenerare.
Doina Secrieru