Ziua Parlamentului Republicii Moldova – marcată
Ziua Parlamentului Republicii Moldova a fost marcată ieri cu inaugurarea muzeului instituției și acordarea, în premieră, a burselor Președintelui Parlamentului, potrivit unui comunicat de presă.
Expoziția de inaugurare a Muzeului Parlamentului a adunat împreună deputați din primul Parlament, ambasadori, tineri și deputați.
”Am început cu o modestă expoziție de fotografie și documente adoptate de Sfatul Țării, organul legislativ care acum o sută de ani a legiferat Republica Democratică Moldovenească și cu Parlamentul 90, care a votat independența Republicii Moldova. Invit toți locuitorii Moldovei, foștii și actualii deputați să contribuie cu materiale pentru ca acest proiect să se dezvolte”, a declarat Andrian Candu.
Expoziția de inaugurare a muzeului a inclus cadourile primite de deputați în timpul deplasărilor de serviciu și o expoziție de fotografie și documente ale Sfatului Țării, precum și materiale elaborate de Parlamentul Republicii Moldova de la independență până astăzi.
Tot astăzi, trei elevi ai Liceului-internat Republican de Muzică ”Ciprian Porumbescu” au primit pentru succese remarcabile în anul de studii 2016-2017Burse de merit acordate de Președintele Parlamentului Andrian Candu.
Mangîr Mihai, clasa IV, vioară, a reușit în ultimii 4 ani mai multe premii la concursuri importante internaționale, iar anul trecut a obținut locul I, la un concurs de vioară desfășurat la Plevna, Bulgaria.
Luță Ștefan, elev în clasa a V-a, a reușit în aprilie curent să obțină Premiul Mare la un concurs international de vioara, desfășurat la București, România.
Babin Adriana, clasa X, este una din puținele tinere din țara noastră care cântă la nai. Adriana a participat de-a lungul anilor la numeroase concursuri naționale și internaționale. De asemenea, dânsa participa activ la proiecte de binefacere, concerte în case de copii și aziluri de bătrâni.
Președintele Parlamentului le-a înmânat câte 5 mii de lei și i-a invitat să fie primii vizitatori ai Muzeului Parlamentului. Copii împreună cu Andrian Candu au mers să vadă autoturismele de epocă expuse în fața Legislativului, iar apoi au participat la deschiderea festivă a Muzeului.
Evenimentele au fost organizate în contextul Zilelor Parlamentului Republicii Moldova. În 1991 a fost adoptată legea prin care RSSM a fost numită Republica Moldova, iar Sovietul Suprem a fost redenumit în Parlamentul Republicii Moldova.