La Istanbul s-a desfășurat cea de-a 2-a Reuniune a Miniștrilor Agriculturii ai OCEMN
În perioada 16-17 mai 2017, la Istanbul s-a desfășurat cea de-a 2-a Reuniune a Miniștrilor Agriculturii ai statelor membre a Organizației Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN), Reuniunea Înalților Oficiali și o expoziție de produse locale și artizanat. Evenimentele au fost organizate de Ministerul Alimentației, Agriculturii și Zootehniei al Republicii Turcia, țara care în prezent deține preșidenția OCEMN.
Potrivit unui comunicat de presă, delegația Republicii Moldova la aceste evenimente a fost condusă de viceministrul agriculturii Iurie Ușurelu. Din componența acesteia au făcut parte și reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare din Moldova, inclusiv un expert din cadrul ONVV și un meșter popular din Moldova, care au participat în cadrul expoziției de produse locale și artizanat, organizată de Republica Turcia, în cadrul careia Republica Moldova a participat cu un stand național. Produsele expuse de țara noastră la expoziție au fost: vinuri din struguri, inclusiv fără alcool, fructe uscate, nuci, produse de panificație, dulciuri si mesteșuguri naționale.
Pe data de 16 mai 2017, membrii delegației au participat la Reuniunea Înalților Oficiali ai Grupului de Lucru al OCEMN pe Agricultură și Agro-Industrie. De asemenea, au participat și la inaugurarea oficială a expoziției. La deschidere, standul Republicii Moldova a fost prezentat în fața oficialilor turci de către viceministrul Iurie Ușurelu. Delegația turcă a rămas impresionată atât de designul standului Moldovei, cât și de gustul produselor tradiționale care au fost degustate la standul național.
Pe data de 17 mai 2017, Iurie Ușurelu, de comun cu membrii delegației au participat la Reuniunea Miniștrilor Agriculturii ai statelor membre a OCEMN, care fost prezidată de Faruk Celik, ministru al Alimentației, Agriculturii și Zootehniei al Republicii Turcia. În cadrul Reuniunii, viceministrul Iurie Ușurelu a ținut un discurs în fața tuturor participanților. La reuniunea ministerială au participat 9 țări membre a OCEMN, din cele 12 existente în cadrul organizatiei.
Totodată, pe data de 17 mai, Iurie Ușurelu a avut o întrevedere bilaterală cu ministrul omolog turc Faruk Celik. În cadrul acesteia au fost discutate diverse subiecte de interes comun pentru părți, au fost prezentate progresele și sectoarele agriculturii a celor două țări și au fost evidențiate domeniile în care ar fi oportun dezvoltarea cooperarii dintre Turcia și Moldova.
Mihaela Rotari