Șeful Centrului cooperare polițienească internațională – la cea de-a 45-a Conferinţă regională europeană INTERPOL
În perioada 16-18 mai curent, șeful Centrului cooperare polițienească internațională (INTERPOL) al Inspectoratului General al Poliției, Viorel Țentiu, participă la cea de-a 45-a Conferinţă regională europeană INTERPOL. Reuniunea are loc în orașul St. Johann im Pongau, Austria.
Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul conferinței, sunt abordate subiecte precum: amenințările crescânde survenite din partea luptătorilor teroriști străini care s-au reîntors din zonele de conflict, lecțiile învățate după atacurile teroriste recente de la Londra și Bruxelles, dar și rezultatele care pot fi obținute atunci când ofițerii dețin accesul direct la baza de date a OIPC Interpol pentru a efectua instantaneu verificările necesare și pentru a primi alerte referitor la suspecții teroriști și infractori (actualmente, peste 12 milioane de verificări se efectuează zilnic în baza de date a OIPC Interpol) .
De asemenea, în urma atacului global informațional „WannaCry” care a afectat un număr mare de state din Europa, specialiștii din cadrul OIPC Interpol elucidează acțiunile care au fost înteprinse în vederea combaterii la nivel internațional a fenomenului dat.
Totodată, în cadrul conferinței, participanții sunt familiarizați cu operațiunea “Trigger II”, aferentă armelor ilicite de foc utilizate în comiterea diferitor tipuri de crime și atacuri teroriste .
Secretarul General al OIPC Interpol, Jürgen Stock a declarat în cadrul conferinței că, complexitatea amenințărilor criminale și teroriste de astăzi reprezintă o provocare semnificativă la adresa autorităților competente de drept.
De menționat că, la eveniment participă mai mult de 170 de reprezentanți oficiali din cadrul sistemelor polițienești din 50 de țări.
Maria Roșca