Membrii formaţiei ”SunStroke Project”, decorați cu „Ordinul de Onoare”
Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a înmînat distincţii de stat membrilor formaţiei ”SunStroke Project”, deţinătorii locului trei la concursul „Eurovision-2017”.
Potrivit unui comunicat de presă, șeful statului le-a mulţumit interpreţilor pentru prestaţia prin care au reuşit să dăruiască tuturor cetăţenilor Moldovei sentimentul de mîndrie pentru țara noastră.
“Susțin cu toată sinceritatea că acele emoţii pe care le-am trăit cu toţii la finele săptămînii trecute, sînt ceea ce le lipsea cetăţenilor Republicii Moldova timp de mai mulţi ani. Sînt convins că majoritatea oamenilor, datorită acestor băieţi, au simţit mîndrie pentru că sînt cetăţeni ai Moldovei. Ţin să vă mulţumesc din suflet pentru aceste sentimente, pentru ceea ce aţi făcut pentru imaginea ţării noastre. Aţi făcut mai mult decît o fac unii ambasadori în întreaga lor activitate diplomatică. Aţi ridicat prestigiul Moldovei la cel mai înalt nivel”, a spus Preşedintele țării.
Prin Decret prezidenţial, pentru activitate de creaţie prodigioasă, succese obţinute la Concursul Internaţional de Cîntec „Eurovision-2017” şi contribuţie substanțială la promovarea unei imagini favorabile a Republicii Moldova peste hotare, membrii formaţiei Serghei Ialoviţchi, Anton Ragoza şi Serghei Stepanov au fost decoraţi cu ”Ordinul de Onoare”, iar impresarul-producător al formaţiei, Dmitri Sergheev a fost distins cu medalia „Meritul Civic”.
Doina Secrieru