Circa 28 000 de țigarete nedeclarate, reținute de vameși
Colaboratorii posturilor vamale Costești, Lipcani și Aeroportul Internațional Chișinău au prevenit cinci tentative de scoatere ilegală din țară a produselor din tutungerie. Urmare a acțiunilor de control întreprinse au fost reținute în vederea confiscării 27 700 de țigarete de diverse mărci, cu timbru de acciz al Republicii Moldova, potrivit unui comunicat de presă.
Primele trei cazuri a fost înregistrate la ieșirea din țară, prin postul vamal Costești, unde datorită implicării câinilor de serviciu, au fost depistate 14 080 de țigarete în asortiment, nedeclarate organului vamal. Produsele din tutungerie erau ascunse în mașina unui cetățean al Republicii Moldova, fiind disimulate în locuri special amenajate.
Cea de-a patra tentativă, prevenită cu ajutorul patrupedului Vămii, a fost consemnată la postul vamal Lipcani, unde au fost depistate 6 220 țigarete de diverse mărci, tăinuite de controlul vamal.
Ultimul caz a fost înregistrat astăzi, în cadrul scanării bagajelor pasagerilor cursei Chișinău-Paris, procedură care a relevat prezența unor obiecte suspecte în valiza unui conațional. În rezultatul controlului fizic efectuat, echipa mixtă de control, formată din vameși și polițiști de frontieră, au descoperit 7 400 de țigarete ”Marlboro” nedeclarate organului vamal.
Produsele din tutungerie au fost reținute și transmise serviciilor specializate ale Vămii, iar persoanele care au încercat să transporte peste frontiera vamală țigarete nedeclarate urmează a fi sancționate conform legislației în vigoare.