Trei noi Ambasadori, numiți de Guvern (foto)

Cabinetul de miniștri a aprobat, în ședința de astăzi, numirea în funcție a trei Ambasadori, ce vor promova şi proteja interesele statului nostrupeste hotarele ţării.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Victor Osipov a fost numit în funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Austria, Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lîngă OSCE şi Reprezentant pe lângă Biroul Naţiunilor Unite de la Viena.

Totodată, Andrei Neguţa a fost numit Ambasador al Republicii Moldova în Federaţia Rusă, iar Victor Sorocean – Ambasador al Republicii Moldova în Republica Belarus, precum şi Reprezentant Permanent şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova pe lângă organele statutare şi alte organe ale Comunităţii Statelor Independente.

Victor Osipov

Victor Osipov

Victor Sorocean

Victor Sorocean

Andrei Neguță

Andrei Neguță

Doina Secrieru

Share