Rapoartele de activitate ale Guvernului și Procurorului General vor fi examinate în Parlament
Ședința Biroului Permanent al Parlamentului a început cu onorarea Drapelului de Stat. Președintele Parlamentului Andrian Candu a menționat că activități cu ocazia Zilei Drapelului au loc astăzi în toată țara, potrivit unui comunicat de presă.
Amintim că sărbătoarea a fost instituită de Parlament în 2010, tricolorul fiind desemnat oficial drapel de stat la 27 aprilie 1990.
La ședința de astăzi, membrii Biroului Permanent au adoptat ordinea de zi pentru următoarele două săptămâni. Totodată, s-a decis ca următoarea ședință în plen să fie organizată la 28 aprilie. La această ședință va fi discutată moțiunea simplă asupra politicii interne în domeniul învățământului realizate de Ministerul Educației, inițiată de un grup de deputați.
De asemenea, în următoarea perioadă în comisii urmează să fie examinate rapoartele de activitate ale Guvernului și Procurorului General. Ulterior, documentele vor fi prezentate în ședința de plen a Parlamentului.
Doina Secrieru