PSRM solicită examinarea proiectului de lege cu privire la sistemul mixt de vot, în Parlament

PSRM solicită examinarea proiectului de lege cu privire la sistemul mixt de vot, în Parlament

Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova a elaborat o inițiativă legislativă în susținerea tuturor propunerilor formulate de Președintele Republicii Moldova, privind sistemul mixt de vot. PSRM înregistrează de urgență în Parlamentul Republicii Moldova proiectul de lege respectiv și solicită includerea și examinarea inițiativei legislative pe ordinea de zi a ședințelor plenare, potrivit unui comunicat de presă.
În cel mai scurt timp, PSRM va distribui proiectul tuturor misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova, precum și tuturor organizațiilor internaționale care supraveghează sau participă într-un fel sau altul la monitorizarea procesului electoral din Republica Moldova.
PSRM îndeamnă toate organizațiile internaționale, în primul rând, Uniunea Europeană, să influențeze în măsura posibilităților asupra Partidului Democrat ca să renunțe la inițiativa introducerii unui sistem uninominal de vot.
PSRM aduce în atenția tuturor organizațiilor internaționale că în cazul adoptării proiectului inițiat de Plahotniuc și Partidul Democrat privind trecerea la sistemul uninominal de vot, PSRM își rezervă dreptul de a nu participa la următoarele alegeri parlamentare și prin toate căile posibile să blocheze aceste alegeri.

Doina Secrieru
Share