Un nou Plan de Acțiuni pentru pentru accelerarea progresului în reparația drumului R1 Chișinău -Ungheni-Sculeni

Un nou Plan de Acțiuni pentru pentru accelerarea progresului în reparația drumului R1 Chișinău -Ungheni-Sculeni

Ministerul Transporturilor și Administrația de Stat a Drumurilor, cu suportul inginerilor supervizori ai asocierii WSP Technic, au elaborat un nou Plan de  Acțiuni, de această dată, pentru accelerarea progresului în implementarea contractului de reabilitarea a porțiunii drumului R1 Chișinău-Ungheni-Sculeni, cuprinsă între km 24 și 68. Semnarea a avut loc în prezența Ministrului Iurie Chirinciuc și a Viceministrului Vitalie Rapcea, potrivit unui comunicat de presă.

Documentul include acțiuni concrete care urmează să fie implementate de către compania Cehă  OHL ZS  pentru redresarea situației pe un sector de 44, 2 km ai drumului național R1, astfel încât, până la sfârșitul lunii octombrie 2017, lucrările să fie finalizate.

Compania cehă a înregistrat până în prezent  întârzieri semnificative  la derularea contractului, principala cauză fiind mobilizarea insuficientă a muncitorilor și utilajelor tehnice. Anterior, Ministrul Iurie Chirinciuc și viceministrul Vitalie Rapcea, au inspectat în repetate rânduri acest sector de drum  și au accentuat despre existența riscului de reziliere a contractului. Companiei cehe i-au fost aplicate și penalități pentru întreținere carosabilului într-o stare nesatisfăcătoare, în mărime de 1000 euro pe zi.

Deși prezent la ședință, vice-președintele Consiliului de Administrație a companiei OHL ZS, Carlos Baylin Larios a refuzat semnarea acestui Plan de Acțiuni, pe motiv că are mandat să semneze doar în cazul în care beneficiarul acceptă să semneze un acord adițional la contract, prin care renunță la penalitățile de întârziere.

Contractul pentru reabilitarea sectorului de drum R1 Chișinău-Unghen-Sculeni, km 24+050 – km 68+250, c, a fost semnat cu compania OHL ZS, în 2014. Termenul de finalizare al lucrările era prevăzut pentru  29 iulie 2016. Valoarea contractului este de cca 28 mil. euro.

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor precizează că în data de 19 ianuarie 2017,  a  demarat procesul de monitorizare publică a implementării contractelor pentru reabilitarea drumurilor naționale. Până acum au fost semnate planuri de acțiuni cu Compania Evrascon – Drumul R1 Chișinău – Ungheni pe porțiunea km 6-24 și km 74-96 dar și traseul R33 Hâncești – Lăpușna – M1, Compania PaCO – drumul M3 Chișinău – Giurgiulești – fr. cu România,Compania Patstroy pentru drumul sectorului de drum R6 M1-Ialoveni, km 0+000 – km 6+550. Astfel,  antreprenorii au obligația de a finaliza lucrările în conformitate cu termenii stabiliți în plan.

 

Planul de actiuni 

 

Mihaela Rotari

Share