Situaţia economică în regiunea transnistreană – subiect de discuție la Geneva
La 11 martie, Viceprim-ministrul Gheorghe Bălan în cadrul lucrărilor de pregătire pentru cea de-a treia sesiune a Comitetului pentru Standarde şi Capacităţi Comerciale al Comisiei Economice pentru Europa din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, a avut întrevederi cu reprezentanții Guvernului Confederației Elvețiene, Organizației Mondiale a Comerțului precum și ai Conferinței Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare, potrivit unui comunicat de presă.
Vicepremierul a exprimat gratitudine Guvernului elvețian pentru acordarea sprijinului financiar în demararea proiectelor privind eficientizarea agenţilor economici din R. Moldova în conformitate cu practicile sistemului mondial de comerț. De asemenea, Gh. Bălan a reiterat angajamentul ferm al Guvernului R. Moldova de a continua implementarea pachetului de reforme și foaia de parcurs privind implementarea Acordului de Asociere R. Moldova – Uniunea Europeană.
Un alt subiect abordat în cadrul sesiunii a fost axat pe situaţia economică în regiunea transnistreană. În context, a fost menţionată deschiderea autorităţilor de la Chişinău faţă de populaţia din stânga Nistrului şi agenţii economici din regiune. În acest sens, au fost remarcate facilităţile acordate de către autorităţile moldoveneşti agenţilor economici din regiune, simplificarea procedurilor de înregistrare, obţinerea licenţelor de activitate, precum şi oportunitatea de a beneficia de un regim comercial preferenţial în raport cu piețele de desfacere ale Uniunii Europene.
Vicepremierul a informat că 62 % din exporturile din regiunea transnistreană sunt orientate către piaţa UE, subliniind, că la 1 aprilie 2017 la Camera Înregistrării de stat au fost înregistrate 2374 de întreprinderi din stânga Nistrului.
Tot ieri, Gh. Bălan s-a întâlnit și cu diaspora moldovenească din Confederaţia Elveţiană.
De menționat că, viceprim-ministrul Gheorghe Bălan se află într-o vizită de lucru în Elveţia unde participă la sesiunea Comitetului pentru Standarde şi Capacităţi Comerciale al Comisiei Economice pentru Europa din cadrul ONU, în cadrul căreia sunt analizate ultimele realizări în eliminarea barierelor procedurale şi de reglementare a comerţului de pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
Doina Secrieru