Viitorii jurnaliști – la dialog cu ministrul Cebotari. Ce le-a spus oficialul
Studenții din anul I de la Facultatea Jurnalism şi Științe ale Comunicării (USM) au avut oportunitatea să interacţioneze cu ministrul Justiției. Ei au avut un dialog sincer şi au adresat întrebări despre instituţie, reformele în derulare şi relaţia cu mass-media. Unii din ei, după o selecţie riguroasă, vor avea șansa să devină voluntari în serviciul de presă al ministerului, potrivit unui comunicat de presă.
Viitorii jurnaliști au fost îndemnați să depună efort pentru a deveni profesioniști în domeniu. De asemenea, ei au primit sfaturi și încurajări din partea ministrului Justiției, Vladimir Cebotari. Oficialul le-a sugerat să se specializeze în meseria pe care au ales-o, afirmând că „jurnalistul care încearcă să reflecte toate ariile vieții, în viziunea mea, nu reflectă nimic și dezinformează populația”. Totodată, Cebotari a subliniat că „este extrem de important să învățați ce este accesul la informație, documentarea veridică şi datele cu caracter personal”. Demnitarul a dat exemple elocvente despre lipsa de sinteză, analiză profundă și impactul lor.
În contextul discuţiilor despre jurnalism, comunicare şi justiţie, Rodion Guştiuc, şeful Serviciului Protocol, Informare şi Comunicare cu Mass-Media, a remarcat că, atunci când a venit la Ministerul Justiţiei, a găsit „o echipă tânără, profesionistă, dedicată şi entuziastă. Acesta a fost şi continuă a fi un factor extrem de important, chiar vital, pentru munca mea zilnică de comunicator guvernamental. Ministrul este receptiv de fiece dată, reacționează promt la solicitările mele, ale jurnaliştilor, îşi expune laconic punctul de vedere şi comentează argumentat, la subiect. Colegii sunt mereu receptivi, înţeleg necesitatea apariţiilor în presă, oferă detalii, îmi explică, mă ajută să înţeleg anumite proiecte de legi, modificări la acestea sau avizări de acte”.
Şefa de cabinet al ministrului, Tatiana Iurco, povestind despre rolul mass-mediei în promovarea justiţiei şi percepţiei corecte a acestui domeniu, a precizat că „este foarte important să implicăm societatea în ceea ce facem, iar acest lucru îl putem realiza prin intermediul vostru, al presei. Să încurajăm cetățenii din Moldova să ne înțeleagă și să comunicăm în aceeași limbă. Adesea, e complicat să relatăm oamenilor că reformele sunt realizate în favoarea lor. Voi, ca tineri exponenți ai acestei bresle, trebuie să vă asumați rolul de mesager abil și perspicace”.
Studenții, împreună cu lectorul lor, Viorica Zaharia, au manifestat curiozitate pentru subiecte din sectorul justiției, dar și despre percepțiile personale ale ministrului Justiţiei faţă de media şi jurnaliştii din țară. Cei mai activi studenți au fost încurajați să participe la preselecția pentru locurile vacante de voluntari în serviciul de presă al Ministerului Justiției.
Doina Secrieru