A încercat să-și ajute un prieten, prin a-i transporta un scuter din Franța în R.Moldova, însă procura era falsă!
Un moldovean a încercat să-și ajute un prieten, prin a-i transporta un scuter din Franța în R.Moldova, însă procura, ce-i oferea această posibilitate, s-a adeverit a fi falsificată, anunță Poliția de Frontieră.
Astăzi, 28 martie 2017, în jurul orei 02.00, pentru formalitățile necesare trecerii frontierei prin punctul de trecere ”Leușeni”, s-a apropiat un cetățean moldovean de 43 de ani, la volanul unui microbuz ce transporta un scuter de model Peugeot, anul de fabricație 2012. În timpul verificării documentelor, polițiștii de frontieră au avut careva bănuieli vizavi de procura, eliberată de autoritățile franceze, ce îl împuternicea pe șofer să transporte scuterul. La cercetările adiționale a fost constatată contrafacerea acesteia, fiind identificați mai mulți indici de falsifcare.
Șoferul a relatat polițiștilor de frontieră că scuterul aparține unui prieten, care l-a și rugat să-l transporte din Franța în R. Moldova, neștiind de falsificarea împuternicirii notariale.
În prezent, procura a fost ridicată și urmează să fie supusă expertizei, iar mijlocul de transport – reținut pe teritoriul punctului de trecere până la finalizarea cercetărilor. Pe faptul dat a fost deschisă o cauză penală, prevăzută de art. 361, al. 1 Cod Penal, ce prevede o sacțiune cu închisoare de până la 2 ani.
Dina Roșca