Campionatul Serviciului la ridicarea greutăților, dar și în lupte libere. Cine sunt câștigătorii

Campionatul Serviciului la ridicarea greutăților, dar și în lupte libere. Cine sunt câștigătorii

Angajații Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI au fost antrenați pe parcursul săptămânii  în mai multe activități sportive. Salvatorii au concurat în Campionatul Serviciului la ridicarea greutăților, dar și în lupte libere, întreceri organizate între subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne.  

Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul probei de ridicarea greutăților, sportivii au arătat performanțe la categoria 70kg, 80 kg,  90kg și mai sus.

Conform rezultatelor înscrise locul întâi a fost ocupat de Detașamentul căutare salvare nr2, locul doi a revenit Detașamentului căutare salvare nr.1, iar locul trei a fost câștigat de Direcția situații excepționale Căușeni.

Tot în cadrul întrecerilor sportive salvatorii Serviciului Situații Excepționale au participat alături de colegii subdiviziunilor MAI la Sambo. Aici pompierii au întrecut colegii din cadrul Departamentului Trupelor de Carabinieri care s-au poziționat pe locul trei, reușind să ocupe locul doi, cedând primul loc Academiei de Poliție Ștefan cel Mare.

Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale participă în campionate sportive, iar angajații subdiviziunilor înscriu performanțe la diverse probe.

Scopul participării acestora este de menține nivelul înalt de pregătire, necesar în intervențiile și misiunile de salvare a oamenilor.

Mihaela Rotari

Share