Președintele Consiliului Concurenței: „Îmi aduc aminte cu mari emoții de anul 2007…”
O conferiță internațională dedicată aniversării a 10 ani de politici concurențiale în Republica Moldova are loc, în perioada 15 – 17 martie, la Chișinău. Evenimentul reunește reprezentanți de vârf ai autorităților de concurență din UE, SUA și CSI, factori de decizie din administrația publică centrală și locală, etc., potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Concurenței.
În cadrul conferinței sunt organizate mai multe paneluri de discuții pe domeniul concurenței și ajutorului de stat. Invitații de peste hotare și din Republica Moldova vor împărtăși experiența proprie și vor face schimb de cele mai bune practici în domeniul protecției concurenței.
Consiliul Concurenţei – autoritatea publică ce asigură respectarea legii din domeniul concurenţei – marchează în 2017 zece ani de activitate. Fondată în 2007 („Agenția Națională pentru Protecția Concurenței”), instituția a jucat un rol primordial în elaborarea și implementarea politicilor naționale din domeniul concurenței.
„Îmi aduc aminte cu mari emoții de anul 2007, atunci când utilizam foarte des expresiile „pentru prima oară în Republica Moldova, primul acord de colaborare, primul seminar de instruire, prima încălcare concurențială, prima înțelegere de cartel…” Astăzi, pot spune cu încredere: avem 530 de dosare administrate, 295 de dosare finalizate cu stabilirea încălcării, sancțiuni stabilite în valoare de circa 60 mln. lei în perioada 2012-2016. Și vă asigur că nu ne oprim la aceste realizări”, a declarat în debutul Conferinței Viorica Cărare, Președintele Consiliului Concurenței din Republica Moldova.
Președintele Consiliului Concurenței a prezentat viziunea strategică pentru domeniul concurenței și ajutorului de stat, în contextul Programului Național în domeniul Concurenței și al Ajutorului de Stat. „Un document care cuprinde acțiuni concrete, focusate pe deschiderea sectoarelor economice către concurență și creșterea nivelului de transparență și accesibilitate a piețelor, a subliniat Viorica Cărare.
Din 2007 până astăzi, Consiliul Concurenței a stabilit o colaborare eficientă și productivă cu partenerii de dezvoltare, autoritățile publice centrale și locale, societatea civilă și mass-media. Ca urmare a acestei conlucrări, în 2012 a fost elaborată și aprobată legislația concurențială în Republica Moldova.
Doina Secrieru