Ana Revenco: Copiii nu trebuie protejaţi de Internet, ci doar educaţi astfel ca să recunoască situaţiile în care sunt în pericol
Până în anul 2020 în Republica Moldova se vor efectua mai multe cercetări privind comportamentul copiilor şi adolescenţilor pe Internet, vor fi create posibilităţi de raportare a conţinutului ilegal, dar şi centre de informare privind siguranţa online. Asta prevede Planul de acțiuni pentru anii 2017-2020, privind promovarea siguranței pe Internet a copiilor şi adolescenților, elaborat cu suportul consultativ al Centrului Internaţional “La Strada” şi aprobat de Executiv, potrivit unui comunicat al „La Strada”.
Ca şi obiective generale, autorităţile şi-au propus reducerea conţinutului ilegal şi dăunător pe Internet, dar şi informarea copiilor, părinților și tutorilor despre riscurile mediului online şi posibilităţile de evitare ale acestora. Adoptarea documentului vine după doi ani de când reprezentanţii societăţii civile insistă ca subiectul să se regăsească pe agenda Consiliului national privind protecţia Drepturilor Copilului de pe lângă prim-ministrul Republicii Moldova.
„Astfel se recunoaşte necesitatea implicării statului în crearea unui Internet mai sigur şi nevoia ca activităţile în acest sens să nu fie răzleţe, ci sistemice şi complexe. În continuare contăm pe o implementare eficientă a Planului de acţiuni printr-o cooperare între sistemul educațional, societate civilă, părinţi, copii şi chiar reprezentanţii mediului de afaceri în domeniul TIC”, susţine Ana Revenco, preşedinta “La Strada”.
Documentul îşi propune să lupte contra hărţuirii online, acostării şi distribuirii conţinuturilor ilegale. În acest sens, autorităţile statului s-au declarat dispuse inclusiv să preia bune practici de la alte state.
“Copiii nu trebuie protejaţi de Internet, ci doar educaţi astfel ca să recunoască situaţiile în care sunt în pericol şi să ştie cum să reacţioneze. Aceasta este ideea de care ne ghidăm și pe care o comunicăm zilnic pe portalului www.siguronline.md. În condiţiile în care Internetul a ajuns parte din viaţa noastră, aşa cum ne învăţăm copiii despre cum să fie în siguranţă în viaţa reală, acelaşi lucru trebuie să îl facem atunci când este vorba despre spaţiul online”, mai consideră Ana Revenco.
Planul de acțiuni, spun reprezentanții societății civile, este primul pas făcut de instituțiile statului pentru un Internet mai sigur. Asta, chiar dacă anterior acestea și-au asumat mai multe angajamente internaţionale, odată cu semnarea Convenției Consiliului Europei pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale si a abuzurilor sexuale, adoptată la Lanzarote, şi a Convenţiei de la Budapesta împotriva criminalităţii informatice.
De menționat că, Ministerul Tehnologiei Informaţiilor şi Comunicaţiilor este instituția responsabilă să monitorizeze în ce măsură se execută planul de acţiuni. Anual Guvernului îi va fi prezentat un raport în acest sens.
Doina Secrieru