Concluzie: Transparența activității CSM s-a îmbunătățit considerabil în comparație cu anii precedenți
Transparența activității CSM s-a îmbunătățit considerabil în comparație cu anii precedenți, prin creșterea volumului de informații plasat pe site-ul oficial www.csm.md, cât și prin intermediul paginii oficiale de Facebook. Astfel, în 2016 pe site-ul CSM au fost plasate peste 100 comunicate de presă referitoare la activitatea desfășurată de către membrii CSM, potrivit unui comunicat de presă.
Astfel, potrivit sursei, importantă este și transmiterea on-line a tuturor ședințelor Consiliului Superior al Magistraturii, care se desfășoară în fiecare zi de marți, astfel ca publicul să aibă acces direct la informațiile de interes, discutate în cadrul ședințelor plenare ale CSM. De asemeni, la sfârșitul ședințelor de plen sunt organizate briefinguri de presă, unde membrii Consiliului dau informații jurnaliștilor în legătură cu aspectele dezbătute în cadrul ședinței.
O realizare notabilă pentru anul trecut, este adoptarea “Ghidului privind relația dintre sistemul judecătoresc din Republica Moldova și mass-media”, un instrument important pentru gestionarea relațiilor cu mass-media și pentru o legătură mai bună cu jurnaliștii.
Un element nou în domeniul colaborării cu presa este înființarea Rețelei de comunicatori a sistemului judecătoresc, formată din aproximativ 50 de judecători și specialiști în relații publice din cadrul sistemului, care conlucrează pro-activ cu jurnaliștii pentru o mai bună înțelegere de către public a activităților judecătorilor dar și pentru o prezentare obiectivă a activităților de implementare a reformei în sistemul de justiție.
În prezent, rețeaua de comunicatori a sistemului judecătoresc este implicată alături de CSM, reprezentanți ai Ministerului de Justiție, Agenției de Administrare a Instanțelor Judecătorești, Institutului Național al Justiției, organizații neguvernamentale și presă într-o amplă campanie de informare publică cu privire la impactul social produs de modernizarea sistemului de justiție, care se desfășoară în 15 orașe din republică.
De menționat, că informația dată se regăsește în Raportul de activitate al CSM pentru anul 2016, care va fi publicat pe site-ul www.csm.md.
Doina Secrieru