O delegație a Inspectoratului Școlar Național a efectuat o vizită de lucru la Vaslui și Bârlad, România

O delegație a Inspectoratului Școlar Național a efectuat o vizită de lucru la Vaslui și Bârlad, România

Acțiunile desfășurate sunt parte a Acordului-cadru de cooperare instituțională internațională semnat între Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, România și Inspectoratul Școlar National al Republicii Moldova, la finele anului 2016. Semnarea Acordului-cadru este o inițiativă de intensificare a schimbului de experiență, de bune practici și de oportunități de formare pentru cadrele didactice din Republica Moldova și cele din România, potrivit unui comunicat de presă.

Prima activitate în programul vizitei de lucru a fost întrevederea desfășurată la Primăria Municipiului Vaslui, în cadrul căreia Vasile Pavăl, primar al municipiului, și-a exprimat deschiderea pentru susținerea inițiativelor de colaborare dintre instituțiile de învățământ preuniversitar din Vaslui și cele din Republica Moldova, prin intermediul inspectoratelor școlare partenere. În cadrul discuțiilor, Vasile Mariciuc, vicepreşedinte al Consiliului Județean Vaslui și Isabel Bogdan prefectul de Vaslui, au dat asigurări că vor promova inițiativele de dezvoltare a relațiilor bilaterale prin implicarea directă în susținerea acțiunilor planificate. În activitățile sale, delegația IȘN a fost însoțită de Gabriela Plăcintă, inspectorul general al ISJ Vaslui și Alexandru Mîță, purtător de cuvânt în cadrul aceleași instituții.

Vizita de lucru a continuat la Casa Corpului Didactic din Vaslui, instituţie de perfecţionare psihopedagogică, metodică, ştiinţifică, cultural-educativă, de informare documentară pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, unde prof. Cristinel Popa, director al instituției, a făcut o prezentare de ansamblu, menţionând următoarele „Casa Corpului Didactic Vaslui vine în întâmpinarea nevoilor de formare continuă şi de dezvoltare profesională a cadrelor didactice cu 18 programe de formare acreditate, pe o tematică variată și cu o listă impresionantă de formatori foarte bine pregătiți, dispune de o bază materială bogată și o dotare cu echipamente moderne și performante utilizate în toate activitățile”.

Impresii, constatări și perspective de dezvoltare culturală au fost posibile prin continuarea vizitelor la Muzeul Județean Vaslui „Ștefan cel Mare”, Centrul Cultural „Mihai Eminescu” din Bârlad, cât și în cadrul instituțiilor de învățământ din Vaslui și Bârlad, care au avut ocazia să-și prezinte realizările și bunele practici în domeniul de activitate.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui a fost gazda unei şedinţe de lucru, prezidată de prof. Gabriela Plăcintă, inspector şcolar general şi Alexandru Mîţă, inspector şcolar, purtător de cuvânt al ISJ Vaslui. În cadrul şedinţei, membrii delegaţiei au făcut o prezentare de ansamblu a sistemului de învăţământ din Republica Moldova și au vorbit despre cadrul de referinţă necesar pentru evaluarea, autoevaluarea şi asigurarea calităţii în învăţămîntul general la care lucrează în prezent Inspectoratul Şcolar Naţional. Ca urmare a prezentărilor, ședința de lucru a luat forma dialogului constructiv, centrat pe prezentarea sistemului de inspecţie şcolară, pe realizarea unei paralele între modalităţile de responsabilizare a directorilor de şcoli din cele două state şi pe evaluarea profesorilor şi a cadrelor de conducere.

Programul de lucru a continuat cu vizita instituţiilor de învăţământ din Vaslui şi Bârlad. În total au fost vizitate 12 instituţii şcolare din Vaslui şi Bârlad: Colegiul Economic „Anghel Rugină” Vaslui; Şcoala Gimnazială „Alexandra Nechita” şi grădiniţa „Micuţa Picasso” Vaslui; Şcoala Gimnazială „C. Parfene” Vaslui; Liceul „Ştefan Procopiu” Vaslui; Liceul cu Program Sportiv Vaslui; Grădiniţa nr. 9 Bârlad, instituţie care a impresionat prin calitatea activităţilor demonstrative, a amenajărilor şi prin creativitatea cadrelor didactice; Şcoala Gimnazială „Episcop Iacov Antonovici” Bârlad, instituţie cu tradiţie şi rezultate excelente; Şcoala Gimnazială de Arte „N. Tonitza” Bârlad, adevărat Templu al artelor care a impresionat delegaţia IŞN cu un program artistic complex, prezentat de elevi; Colegiul Naţional „Gh. Roşca Codreanu” Bârlad a impresionat, de asemenea, prin sobrietate, stil arhitectural şi pedagogic şi rezultate excelente; Liceul Pedagogic „I. Popescu” Bârlad care a propus câteva idei concrete de colaborare; Liceul Tehnologic „Petru Rareş” Bârlad, instituţie ce a impresionat prin grija managerilor privind integrarea absolvenţilor şcolii pe piaţa muncii și prin diversitatea ofertei de specialităţi. Directorii instituţiilor de învăţământ vizitate, și-au demonstrat calitățile de agenţi ai schimbării, promotori ai autenticității și sincerității, impresionând prin deschidere, ospitalitate, discernământ și creativitate.

Ana Vivdici, directorul IȘN și-a manifestat intenția de preluare a bunelor practici, adaptate la contextele sistemului din Republica Moldova, de creare a oportunităților de formare atât a cadrelor didactice cât și a inspectorilor școlari. „Intenționăm să creăm noi contexte și oportunități pentru formarea profesorilor dar și consolidarea capacităților inspectorilor școlari, pentru că pe dimensiunea evaluare avem prea puțină formare în Republica Moldova, sau chiar deloc, iar România are succese la acest capitol și am vrea anume din aceste practici să preluăm. Cu siguranță am putut să remarcăm în cadrul acestei experiențe, cât de multe a reușit sistemul de învățământ din România să progreseze în ultimii ani, odată cu sprijinul partenerilor europeni.” a relatat directorul IȘN în cadrul unui interviu acordat postului de televiziune Media TV Bârlad.

În continuare, o delegație a Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui, în frunte cu inspectorul general, Gabriela Plăcintă, urmează să efectueze, în luna martie a acestui an, o vizită de lucru similară în Republica Moldova în scopul realizării unui schimb de informații relevante pentru o mai bună dezvoltare instituțională.

IȘN-vizită-lucru-3 IȘN-vizită-lucru-2 IȘN-vizită-lucru-4

Doina Secrieru

Share