Mesajul directorului Serviciului Vamal pentru „agenții economici onești”

Mesajul directorului Serviciului Vamal pentru „agenții economici onești”

Serviciul Vamal continuă să întreprindă toate acțiunile ce se impun pentru a nu admite potențiale evaziuni care ar submina securitatea economică a statului. Totodată, Vama este deschisă pentru dialog cu toți agenții economici care își desfășoară activitatea onest, în strictă corespundere cu prevederile legislației în vigoare”, a declarat Directorul General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, în cadrul întrevederii avute ieri cu reprezentanții mai multor companii importatoare de mărfuri de larg consum. La întrevedere a mai participat și șeful adjunct al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Iuri Lichii, însoțit de specialiști ai subdiviziunilor specializate.

Scopul de bază al întrevederii l-a constituit identificarea modalităților de soluționare a unor eventuale divergențe în cadrul procesului de stabilire a valorii în vamă a mărfurilor importate. În acest context, menționăm că diminuarea valorii în vamă reprezintă una dintre cele mai frecvente tentative de evaziune depistate de către organele vamale, fiind astfel necesare intervenții de rectificare în vederea colectării integrale a drepturilor de import.

Astfel, în rezultatul discuțiilor, reprezentanții Vămii și Fiscului au decis crearea grupurilor mixte de control, constituite din vameși și inspectori fiscali, care vor monitoriza permanent lanțul valoric al tuturor mărfurilor importate, astfel încât să fie prevenite eventuale evaziuni. Totodată, Vitalie Vrabie a precizat că Vama a elaborat și implementat o serie de simplificări ce vizează procedura de declarare a valorii în vamă și care aduce beneficii importatorilor prin economisirea resurselor, timpului și mijloacelor financiare legate de perfectarea vamală a mărfurilor.

Amintim că la data de 19 noiembrie 2016 a intrat în vigoare noul Regulament privind modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor, care prevede posibilitatea agenților economici de a dispune de mărfurile importate cu condiția de a prezenta ulterior documentele concludente pentru confirmarea valorii în vamă a mărfurilor respective și depunerii unei garanții ce ar acoperi diferența la plata drepturilor de import aferente valorii declarate în vamă și celei stabilite provizoriu de organele vamale.

O altă simplificare prevăzută de noul Regulament se referă la exonerarea importatorilor care dețin certificatul AEO de obligativitatea întocmirii și prezentării respectivei declarații în procesul vămuirii mărfurilor la import.

Totodată, a fost majorată suma limită, pentru care depunerea Declarației Valorii în Vamă nu este obligatorie, până la suma de 5000 EUR, comparativ cu suma de 300 EUR, prevăzută anterior.

Mihaela Rotari

Share