Registrul Emisiilor și Transferului de Poluanți va fi creat în RM. Află care e scopul proiectului!

Registrul Emisiilor și Transferului de Poluanți va fi creat în RM. Află care e scopul proiectului!

Miercuri, 15 februarie, la Ministerul Mediului s-a desfășurat ședința Comitetului de coordonare și a grupului de lucru în cadrul ”Proiectului Global pentru Belarus, Cambodgia, Ecuador, Kazahstan, Republica Moldova şi Peru privind punerea în aplicare a Registrului Emisiilor și Transferului de Poluanți (RETP) ca un instrument pentru raportare, diseminare şi de sensibilizare privind emisiile de poluanți organici persistenți”, potrivit unui comunicat de presă.  

Scopul proiectului, implementat de către Oficiul Prevenirea Poluării Mediului,  este dezvoltarea capacităților naționale pentru crearea Registrului Emisiilor și Transferului de Poluanți din punct de vedere instituțional, legislativ, de monitoring și de cercetare.

În cuvântul de salut, secretarul de stat al Ministerului Mediului Inga Podoroghin a menționat că în prezent activitățile proiectului sunt orientate spre stabilirea cadrului legal și instituțional necesar pentru crearea, funcționarea și reglementarea Registrului Emisiilor și Transferului de Poluanți  (RETP), fiind dezvoltată Propunerea Executivă de stabilire și implementare a RETP, precum și a proiectului Legii privind RETP.

Proiectul este implementat în parteneriat cu Agenția ONU – UNITAR, care la rândul său ajută țările participante în identificarea metodologiilor de calcul și elaborarea unor instrucțiuni privind tehnicile de estimare a poluanților incluși în RETP, precum și experiența  internațională în pilotarea și operarea unor astfel de sisteme de raportare.

În cadrul ședinței membrii Comitetului de Coordonare și ai Grupului național de lucru s-au expus referitor la proiectul Legii privind RETP și Propunerea Executivă.

Obiectivul Protocolului Registrului Emisiilor și Transferului de Poluanți este promovarea accesului publicului la informație prin stabilirea unor registre coerente, integrate ale emisiilor şi transferului poluanților la scară naţională şi facilitarea participării publicului la luarea deciziilor de mediu. Accesul sporit al publicului la informaţia de mediu şi diseminarea acestei informaţii va contribui:

– la o mai bună conştientizare a problemelor de mediu,
– la un schimb liber de opinii,
– la participarea efectivă a publicului în procesul de luarea a deciziilor de mediu,
– la îmbunătățirea calității mediului.

 

Mihaela Rotari

Share